CNAS supune dezbaterii publice formularele care vor inlocui comisiile de specialisti

CNAS supune dezbaterii publice formularele care vor inlocui comisiile de specialisti
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a postat pe site-ul instituţiei (www.cnas.ro), pentru dezbatere publică, proiectul de Ordin pentru aprobarea formularelor de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru 24 de medicamente care se acordă în prezent cu viza comisiilor de specialişti ale CNAS.

Formularele vor fi completate de medicii prescriptori după data desfiinţării comisiilor de specialişti (1 martie a.c.) şi vor fi transmise în format electronic către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), ca modalitate de verificare a încadrării pacientului respectiv în criteriile terapeutice de prescriere a medicamentelor menţionate.

Supunerea spre dezbatere publică a proiectului acestui ordin reprezintă un pas important spre înlocuirea actualului mecanism birocratic de aprobare a unor tratamente scumpe prin intermediul comisiilor de specialişti cu un mecanism rapid, care va permite reducerea timpului dintre diagnosticare şi începerea tratamentului, în beneficiul asiguraţilor.

Totodată, formularele de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice vor reprezenta un sprijin pentru medicii prescriptori, în condiţiile în care după data de 1 martie întreaga responsabilitate a prescrierii medicamentelor respective va reveni medicilor respectivi.

În acelaşi timp, formularele menţionate vor constitui şi un instrument de monitorizare şi control al evoluţiei costurilor prescrierilor de medicamente cu impact financiar semnificativ asupra bugetului CNAS, necesar în condiţiile în care preţul unui singur medicament de acest fel poate ajunge până la 200.000 lei.

Tot în vederea renunţării la mecanismul comisiilor de specialişti, CNAS a pregătit modificări în actele normative subsecvente referitoare la prescrierea medicamentelor şi la raportarea activităţii furnizorilor de servicii medicale şi medicamente.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"CNAS supune dezbaterii publice formularele care vor inlocui comisiile de specialisti" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Biroul de presă al CNAS
Email:relpubl1@mail.casan.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta de presa la Spitalul Anadolu Medical Center

Avem deosebita placere sa va invitam Marti 17 Mai 2011, ora 11 la Capital Plaza , Sala Kogalniceanu, Bd Iancu de Hunedoara no. 54, sector 1, unde va avea loc o Conferinta de Presa sustinuta de(...) citeste mai departe



Persoanele ranite in accidentul rutier din Muntenegru au fost repartizate la patru unitati sanitare(...)

În data de 25 iunie 2013 vor fi aduse în ţară persoanele rănite în accidentul rutier petrecut lângă Podgorica, Muntenegru. Ministerul Sănătăţii a finalizat deja procedurile de repartizare a acestora(...) citeste mai departe



Conferinta de presa sustinuta cu ocazia Zilei Internationala a Bolilor Rare

Comisia de Boli Rare din cadrul Ministerului Sanatatii va asteapta azi, 22 februarie 2012, ora 15:00, in Amfiteatrul Mare al Institutului „Victor Babes”, din splaiul Independentei nr. 99 – 101, la(...) citeste mai departe



Romania si Republica Moldova s-au unit pe planul Antesteziei si Terapiei Intensive

Cea de-a 40-a ediţie a Congresului SRATI, bilanţ: - 5 autosanitare au fost donate Republicii Moldova de guvernul României - peste 1.350 de participanţi, număr record, au venit la ediţia(...) citeste mai departe



Conferinta Etica si Politici de Sanatate in Romania

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi, împreună cu partenerii săi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca și Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”(...) citeste mai departe