Prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii s-a intalnit astazi cu reprezentantii Federatia Nationala Sindicala Ambulanta din Romania.

Prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii s-a intalnit astazi cu reprezentantii Federatia Nationala Sindicala Ambulanta din Romania.
Prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii s-a intalnit astazi cu reprezentantii Federatia Nationala Sindicala Ambulanta din Romania

La întânire au participat, din partea Ministerului Sănătății, Rodica Nassar, secretar de stat și Tiberius Brădățan, subsecretar de stat.

“După cum știți am participat la toate negocierile cu reprezentanții sindicatelor. Aveți în mine și în echipa ministerului un partener de dialog. Respectăm drepturile sindicatelor de a-și expima opiniile în mod democratic și luăm în considerare propunerile dumneavoastră. Vreau să vă anunț că nu vor exista scăderi salariale în sistem. Vă anunț că, astăzi, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află actul normativ ce prevede achiziția de ambulanțe, care se va realiza sub autoritatea Departamentului pentru Situații de Urgență. Pentru mine, ca ministru al Sănătății, cel mai important este ca pacientul să fie bine tratat, iar pentru asta dumneavoastră trebuie să aveți condiții optime de desfășurare a activității și salarii corespunzătoare”, a declarat ministrul Sănătății, prof.dr. Florian BODOG după întâlnire.


"Prof. dr. Florian Bodog, ministrul Sanatatii s-a intalnit astazi cu reprezentantii Federatia Nationala Sindicala Ambulanta din Romania." adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:presa2@ms.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Banca de alimente a Crucii Rosii este prezenta si in judetele Dambovita si Neamt

Banca de Alimente a Crucii Roşii Române, unul din cele mai ample proiecte sociale din ţară, se găseşte începând cu data de 7 decembrie 2012 şi în județele Dâmbovița și Neamț, prin sprijinul METRO(...) citeste mai departe



Reteta electronica: Precizari privind cititoarele de coduri 2D

Pentru evitarea speculaţiilor privind necesitatea utilizarii unui anume tip de cititor de bare 2D, necesar farmaciilor pentru accesarea datelor de pe reţeta electronică, facem următoarele(...) citeste mai departe



Mesajul CNAS de Ziua Mondiala a Sindromului Down

Sindromul Down este ansamblul de semne şi simptome care se manifestă la persoanele cu un cromozom 21 în plus în structura nucleului celulelor sale. Aceste semne şi simptome includ retard mintal,(...) citeste mai departe



Peste 1.800 de aradeni au beneficiat de consultatii gratuite oferite de studentii medicinisti ai(...)

Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi Direcţia de Sănătate Publică Arad, au organizat,(...) citeste mai departe



Zilele Educatiei Medicale editia a VII –a, 2014 la U.M.F „Carol Davila”

Departamentul de Educaţie Medicală al Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti organizează în perioada 11 – 23 mai 2014, cea de-a VII-a ediție a “Zilelor Educației Medicale”. citeste mai departe