Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica

Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica
Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română.

Conform unui Ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autoritățile, instituțiile și jurisdicțiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituțiilor Comunității.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului”, a declarat Răzvan Vulcănescu cu ocazia semnării Ordinului menţionat.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Biroul de presă al CNAS
Email:relpubl1@mail.casan.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Scrisoare deschisa transmisa Ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu, de catre salariatii(...)

Salariații Serviciului de Ambulanță București-Ilfov adresează pe această cale următoarea scrisoare deschisă: citeste mai departe



Congresul Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva, SRATI 2013, 15-19 mai

In data de 15 mai, se deschid lucrarile celui de-al 39-lea Congres al Societatii Romane de Anestezie si Terapie Intensiva - SRATI 2013, eveniment care a crescut semnificativ in ultimii ani si care(...) citeste mai departe



Programul National de Transplant functioneaza la capacitate buna si cunoaste o revenire importanta(...)

Privitor la Programul Național de Transplant, Ministerul Sănătății este în măsură să comunice opiniei publice și tuturor instituțiilor media interesate cele mai noi date ale domeniului. citeste mai departe



S-a deschis cea mai mare policlinică multidisciplinară din zona de vest a Bucureştiului

După inaugurarea la începutul lunii iunie a policlinicii REGINA MARIA Lujerului, cea mai mare policlinică multidisciplinară din zona de vest a Bucureştiului, s-a deschis oficial, la etajul al 2-lea(...) citeste mai departe



In trei parcuri din Bucuresti au fost montate centre de donare de celule stem hematopoietice

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Asociația Salvatorilor Voluntari în Situații de Urgență(...) citeste mai departe