Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica

Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica
Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română.

Conform unui Ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autoritățile, instituțiile și jurisdicțiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituțiilor Comunității.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului”, a declarat Răzvan Vulcănescu cu ocazia semnării Ordinului menţionat.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Procedura de rambursare a contravalorii serviciilor medicale acordate in alte state UE se simplifica" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Biroul de presă al CNAS
Email:relpubl1@mail.casan.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Masuri luate de Primaria Capitalei pentru incurajarea donarii de sange

Primarul General, Gabriela Firea anunta masuri in premiera luate de Primarie pentru incurajarea donarii de sange: voi propune CGMB acordarea de stimulente financiare pentru donatori; vom oferi un(...) citeste mai departe



Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate si gratuite continua, prin introducerea(...)

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând(...) citeste mai departe



COPAC solicita dezbatere publica pe noua lege a reformei în sănătate

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a luat act cu îngrijorare de intenţia autorităţilor de adoptare rapidă a legii reformei sănătate şi fără o(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii organizeaza un nou concurs de intrare in Rezidentiat in 23 noiembrie 2014

Ministerul Sănătăţii va organiza duminică, 23 noiembrie 2014, un nou concurs de intrare în Rezidenţiat pentru posturile şi locurile din domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. citeste mai departe



Examen de rezidentiat la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti - 17(...)

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti va organiza examenul de rezidențiat în data de 17 noiembrie 2013, concurs ȋn urma cǎruia absolvenții vor putea ocupa un(...) citeste mai departe