Federatia Sindicala Hipocrat, solidara cu miscarile de protest din Sanatate

Federatia Sindicala Hipocrat, solidara cu miscarile de protest din Sanatate
Federaţia Sindicală Hipocrat este indignată de atitudinea autorităţilor faţă de problemele generate de iresponsabilitatea cu care au redactat şi au înţeles să aplice principiul echităţii în Legea Salarizării şi în regulamentul de sporuri.

„Întâlnirea cu managerii de spitale şi comportamentul inadecvat faţă de personalul medical, în ansamblu, sunt menite să arate lipsa de respect cu care am fost şi suntem trataţi, dacă mai era nevoie de o confirmare. În fond, nimeni nu a fost preocupat să rezolve problemele fundamentale ale salarizării, iar totul se rezumă la o mişcare de imagine cu consecinţe dezastruoase pentru sistemul medical. Au luat bani din stânga şi au pus în dreapta, au plimbat pe hârtie nişte fonduri şi, ce e cel mai grav, au luat de la unii ca să dea altora. Niciodată până acum, inechităţile salariale nu au atins un asemenea nivel”, declară Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Federaţia Sindicală Hipocrat consideră că toţi „actorii” din sistem sunt puşi într-o piesă menită să genereze o stare de confuzie şi de tensiune între personalul medical şi pacienţi.

„Primii sunt clar nedreptăţiţi, din greşeală ori cu rea-voinţă, iar pacientul parcă nu contează. Nu contează că fondurile sunt tot mai puţine, că managerii sunt puşi în situaţia de a alege ce să facă cu banii: să ofere salarii ori să asigure un act medical de calitate. Nu contează niciun argument, atât timp cât vina aparţine „celuilalt”: legea e scrisă bine, dar e prost înţeleasă, managerii sunt cei care nu ştiu să gestioneze banii, deşi au din plin, personalul medical – biologi, chimişti, asistenţi medicali, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, registratori medicali, şi cel din asistenţă socială îşi declară nemulţumirea fără să aibă şi o justificare pentru aceasta”, completează Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Federaţia Sindicală Hipocrat apreciază că unitatea şi solidaritatea personalului din Sănătate este singura cale prin care se mai poate rezolva această situaţie în faţa unor autorităţi care trăiesc şi expun o realitate paralelă. Prin urmare, încurajăm orice acţiune de protest în perioada 11 - 15 mai, atunci când toate aceste simulări de negociere îşi vor arăta consecinţele: veniturile vor fi identice cu cele din această lună.


"Federatia Sindicala Hipocrat, solidara cu miscarile de protest din Sanatate " adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ion Cotojman
Telefon:0746.147.345

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Dezbatere publica: Aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de(...)

Marţi, 19.07.2011 orele 15,00, la sala de consiliu a ministerului Sănătăţii va avea loc o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordin privind modificarea şi completarea Ordinului(...) citeste mai departe



Ministerul Sanatatii: Proiectul pachetului de baza va fi finalizat la jumatatea lunii iulie 2013

În luna iulie 2013, Ministerul Sănătăţii va finaliza şi va pune în dezbatere publică o serie de opţiuni strategice care vor reprezenta temeliile transformării sistemului sanitar într-unul(...) citeste mai departe



Deschiderea Muntenia Medical Hospital de Ziua Naţională a Inimii

În data de 4 mai 2011, România sărbatoreşte Ziua Naţională a Inimii. În ultimii 50 de ani bolile cardiovasculare au fost responsabile pentru un număr foarte mare de decese anual, atât la(...) citeste mai departe



Premiera in medicina privata romaneasca. O noua procedura in lupta împotriva cancerului(...)

O premieră pentru sistemul medical privat a avut loc în cadrul Clinicii de Angiografie și Terapie Endovasculară Hemodinamic. Mai exact, un pacient, depistat cu o tumoră hepatică, a fost supus(...) citeste mai departe



Mesajul CNAS de Purple Day – Ziua Mondiala a Epilepsiei

Ziua în care se poartă violet în solidaritate cu persoanele afectate de epilepsie – Purple Day – este una din cele mai emoționante manifestări mondiale de sprijin și susținere pentru cei(...) citeste mai departe