COPAC si CMR solicita reanalizarea masurilor privind desfiintarea unor unitati sanitare

COPAC si CMR solicita reanalizarea masurilor privind desfiintarea unor unitati sanitare
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Colegiul Medicilor din România solicită reanalizarea de urgenţă a măsurilor luate în privinţa desfiinţării unor unităţi sanitare, clarificări şi luarea de măsuri urgente în folosul pacienţilor.

Ca argumente, mentionam faptul ca nu s-au facut publice din timp si nu au fost analizate la fata locului măsurile luate în cazul fiecărui spital in parte.

Simplul criteriu de eficienţă financiară sau de încadrare de personal poate sa constituie o premisa si nu un factor care sa determina inchiderea unui spital. Autorităţile trebuiau să analizeze nevoia de servicii de sănătate a populaţiei şi accesibilitatea la servicii medicale.

A fost incalcat incalcat un drept fundamental al omului, stipulat si in Constitutia Romaniei, dreptul la sanatate.

Desfiintarea unui spital nu se poate realiza decat daca un alt tip de unitate medicala preia o serie de servicii medicale (de exemplu un ambulator de specialitate sau un centru multifuntional).

Transformarea in camine de batrani nu acopera nevoia de servicii medicale. Nu trebuie să uităm că un procent de 46% din populaţie trăieşte în mediul rural si in care lucreaza doar 11% din medicii din Romania constituind o discriminare majora.

Implementarea masurii s-a facut voluntarist fara o perioada de tranzitie, daca ne raportam la actele normative adoptate (Hotarare de Guvern aprobata in data de 31.03.2011). Mai mult in momentul in care s-a inchis un spital, personalul medical din acel spital nu avea un contract de munca incheiat cu o alta unitate sanitata in asa fel incat sa nu sa existe sincope in activitatea lor.

COPAC si CMR asteapta din partea autoritatilor reactii cat mai rapide.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"COPAC si CMR solicita reanalizarea masurilor privind desfiintarea unor unitati sanitare" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Luminita Valcea
Email:luminita.valcea@verbamed.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

3 milioane de nou-nascuti mai mici de o luna mor anual in lume din cauza unor infectii sau(...)

Zilnic, în întreaga lume, 800 de mame mor în timpul sarcinii sau la naștere, în timp ce 8.000 de nou-născuți mai mici de o lună pierd lupta cu viața, se arată într-un raport realizat de(...) citeste mai departe



Invitatie eveniment UMF Carol Davila

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti va fi gazda unui nou eveniment de referinţă pentru medicina românească evocând numele uneia dintre cele mai marcante(...) citeste mai departe



In urmatorii 4 ani, serviciile de ambulanta şi SMURD vor fi dotate cu ambulante noi

Ministerul Sănătăţii a finalizat procedurile de achiziţie, prin acord –cadru, pentru un număr minim de 394 şi maxim 1259 ambulanţe noi destinate reînnoirii parcului auto. citeste mai departe



Inceput de an universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti

Marți, 1 octombrie 2013, a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, eveniment ce s-a desfăşurat ȋn(...) citeste mai departe



Congresul National de Citometrie, Bucuresti, 2011

Congresul National de Citometrie a ajuns in 2011 la editia a VII-a. citeste mai departe