Terapii moderne in patologia hepatica vor fi disponibile la Institutul Clinic Fundeni

Terapii moderne in patologia hepatica vor fi disponibile la Institutul Clinic Fundeni
Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului (ARSF), Fundaţia „Acad. Marin Voiculescu” şi Asociaţia Romtransplant au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi la Hotelul Intercontinental o serie de terapii moderne care sunt puse la dispoziţia pacienţilor cu afecţiuni hepatice la Institutul Clinic Fundeni.

Conferinţa a fost susţinută de prof. dr. Mihai Voiculescu, preşedinte ARSF, alături de dr. Mariana Mihăilă, dr. Laurenţiu Micu şi dr. Diana Zilişteanu.

Platformă balcanică privind bolile hepatice – www.balkanhep.eu
La iniţiativa României s-a înfiinţat o platformă privind bolile hepatice, www.balkanhep.eu, care reuneşte informaţii despre bolile hepatice din întreaga regiune balcanică, scopul acestei platforme fiind de a informa, promova şi furniza cele mai importante date asupra acestor afecţiuni la nivelul statelor balcanice.

“Cele 12 state balcanice au sesizat că au foarte multe în comun, şi anume o prevalenţă ridicată a hepatitei B şi C, dar nu au politici comune şi nu reuşesc să transmită la nivel internaţional care este impactul real al acestei problematici”, a spus prof. Mihai Voiculescu.
Platforma reuneşte date despre pacienţii cu afecţiuni hepatice din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovenia şi Turcia.
Prof. Voiculescu a menţionat că datele privind prevalenţa hepatitelor B şi C în România, respectiv 6,4% pentru hepatita B şi 5 – 5,4% pentru C, sunt obţinute în urma unui proiect derulat de Fundaţia “Acad. Dr. Marin Voiculescu” pe 8.000 de pacienţi.

Un nou tratament disponibil pentru hepatita C

Prof. Mihai Voiculescu a anunţat şi apariţia unui nou tratament pentru pacienţii cu hepatită C cu recădere sau care nu au răspuns la tratament. “România a obţinut dreptul de a începe tratamente cu Boceprevir, un produs cu acţiune directă antivirală. Odată cu Germania, Franţa şi toate ţările aflate în avangarda medicală începem chiar din aceasta vara tratamente cu Boceprevir”, a spus prof. Mihai Voiculescu. “Internaţional s-a decis ca beneficiari să fie cei cu recădere sau care nu au răspuns la tratamentul conventional cu Interferon si Ribavirina. Curând vom avea ghiduri şi pentru pacienţii naivi”, a mai punctat Voiculescu.

Astfel, tratamentul clasic cu interferon-pegylat şi ribavirină va fi decontat de CNAS, iar tratamentul cu boceprevir va fi asigiurat de compania producătoare in aceasta faza a terapiei.
Investigaţii şi soluţii terapeutice moderne pentru hemoragiile digestive superioare

Videocapsulă pentru investigarea hemoragiilor digestive

Centrul de Medicina Interna din Institutul Clinic Fundeni va introduce ca investigaţie complementară în toate cazurile cu hemoragii digestive superioare care au indicatie examenul locului de sângerare cu o videocapsulă Pillcam ES02, care prezinta doua camere video cu viteza mare de achizitie a imgainilor (17/sec), fiind o alternativă de diagnostic minim-invaziv. Costul capsulei, de 700 de euro, este suportat de pacient, restul costurilor fiind gratuite.

Tratament semi-invaziv pentru hipertensiunea portală

O altă procedură care urmează să fie introdusă pentru pacienţii cirotici cu complicaţii precum hemoragie digestivă superioară sau ascită refractară este reprezentată de o soluţie noninvazivă pentru hipertensiunea portală, respectiv introducerea unui stent şi realizarea unei comunicări între vena portă şi venele suprahepatice. Acest tratament, numit prescurtat TIPPS a fost iniţiat in Romania in Institutul Fundeni acum peste sapte ani şi abandonat din lipsa finanţării şi a specialistului care să îl poată realiza. Conform prof. Voiculescu, operaţiunea de stentare costă 1800 de euro, iar săptămânal se prezintă la Fundeni circa 8 – 10 cazuri care ar avea indicaţie pentru această procedură.

Dializă hepatică la Institutul Clinic Fundeni

“Bolnavul cu hepatită cronică în stare decompensată nu poate fi pus direct pe masa de operaţie. Am început să întocmim un nucleu de terapii suportive hepatice”, a punctat prof. Voiculescu, care a menţionat programul de dializă hepatică care se aplica in Centrul de Medicină Internă Fundeni şi care permite ca un pacient care are nevoie de transplant să poată fi ţinut în viaţă, de exemplu, două săptămâni, până când poate fi găsit un donator pentru transplant.


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Terapii moderne in patologia hepatica vor fi disponibile la Institutul Clinic Fundeni" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Georgiana TACUTU
Email:georgiana.tacutu@tarus.eu

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

MS a demarat negocierile pentru incheierea contractului colectiv de munca la nivel de sector

Ministerul Sănătăţii a demarat astăzi, 23 noiembrie 2013, negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector, urmând ca acesta să devină efectiv în momentul în care vor(...) citeste mai departe



Precizari despre Platforma Informatica a Asigurarilor de Sanatate (PIAS)

Referitor la fluctuațiile apărute în funcţionarea sistemului informatic în ultimele zile, CNAS face următoarele precizări: citeste mai departe



Un nou serviciu in sprijinul celor bolnavi lansat de HOSPICE Casa Sperantei in judetul Brasov:(...)

Începând din luna februarie 2014 fundația HOSPICE Casa Speranței este la dispoziția tuturor pacienților pe care îi are in evidență în județul Brașov, 24 de ore din 24. citeste mai departe



Organizatia Salvati Copiii va dota sectia de neonatologie a Spitalului Clinic Dr. I. Cantacuzino,(...)

Organizația Salvați Copiii a ajuns la cea de-a cinsprezecea dotare a maternităților și secțiilor de nou-născuți din București și din țară, ca parte a programului național de scădere a mortalității(...) citeste mai departe



Competitivitatea in invatamantul medical romanesc. Record de peste 1000 puncte factor de impact(...)

Competitivitatea este una dintre principalele însușiri ale unui învățământ superior performant. Principala direcție strategică a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca(...) citeste mai departe