Gala Sănătăţii 2011, ediţia a III-a, 14 decembrie 2011

Gala Sănătăţii 2011, ediţia a III-a, 14 decembrie 2011
Gala Sănătăţii, locul de întâlnire a valorilor din sănătate, îşi deschide cortina celei de-a treia ediţii, pe 14 decembrie, ora 19:30, la Palatul Parlamentului (Intrarea S1), pentru a premia cele mai deosebite realizări din domeniul medical. Gala Sănătăţii şi-a construit deja o tradiţie în promovarea valorilor medicinei româneşti, în recompensarea şi încurajarea eforturilor celor care sprijină sănătatea din România.

Cea de-a treia ediţie îşi propune să continue această tradiţie şi să premieze reuşita medicilor şi a celor care au contribuit la dezvoltarea sistemului de sănătate românesc în anul 2011.

Câștigătorii premiilor înscrise în concurs la cele zece categorii vor fi desemnați de către comisia de jurizare, care se va reuni pentru deliberare pe data de 7 decembrie, ora 19:30, la Casa Universitarilor. Juriul este format din Prof. Univ. Dr. Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, preşedintele comisiei, Rodica Nassar, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, Conf.univ.dr. Florian Bodog, Director Cabinet la Ministerul Sănătăţii, Prof. Univ. Dr. Bogdan Marinescu, şeful Departamentului de Reproducere Umană Asistată din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu” din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Ioan Lascăr, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Prof. Univ. Dr. Eugen Brătucu, şeful Secţiei de Chirurgie din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran, şeful Secţiei de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Prof. Univ. Dr. Dragoş Stanciu, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Marius Bojiţă, preşedintele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj, Cristian Costescu, Consilier parlamentar Comisia pentru Sănătate şi Familie Camera Deputaţilor, Chestor Dr. Marian Burcea, Director General Casa Opsnaj, Conf. Univ. Dr. Cristian Celea, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Florin Condurăţeanu, jurnalist, Lector. Univ. Drd. Simona Maria Vlădica, director general Sănătatea Media Group.

Gala Sănătăţii este o manifestare de anvergură, care creează o imagine complexă a “sănătăţii” autohtone, prin faptul că aduce într-un singur loc unele dintre cele mai mari nume ale medicinei actuale, un juriu format din personalităţi marcante din domeniu, precum şi alţi invitaţi din domeniile conexe sănătăţii.

“La cea de-a doua ediţie a Galei am lansat ideea de „competiţie”, aşa că şi anul acesta ne respectăm promisiunea de a premia pe cei care timp de un an de zile, dar nu numai, au depus eforturi semnificative, pentru ca starea sănătăţii din România să se îmbunătăţească. Gala Sănătății a devenit deja un eveniment așteptat de întreaga lume medicală din țara noastră, iar organizarea acesteia în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților nu face decât să ne onoreze și să ne încurajeze în dezvoltarea acestui proiect”, a menționat lector univ. drd. Simona Maria Vlădica, Director General Sănătatea Media Group.

Evenimentul Gala Sănătăţii este recunoscut şi prin cea mai complexă platformă de categorii de premii. Astfel, Gala Sănătăţii apreciază şi încurajează valorile care contribuie la dezvoltarea sistemului medical românesc şi la ridicarea standardelor de performanţă în sănătate, prin categorii de premii ca: Cea mai dinamică societate medicală, Cea a implicată asociaţie de pacienţi, Excelenţă în cercetare, dezvoltare şi inovaţie, Implicare deosebită în activitatea didactică, Implicare socială şi investiţii în domeniul sănătăţii, Cel mai bun jurnalist din presa de sănătate, Cel mai performant management medical (sectorul public/privat).
Prima ediţie, derulată în 2008, a fost şi primul eveniment de acest gen din România. De atunci, în fiecare an, premianții și participanții - medici, academicieni, oameni de afaceri, jurnalişti şi politicieni, care au fost prezenţi la Gala Sănătăţii, au salutat această iniţiativă a Sănătatea Media Group.

Gala Sănătăţii premiază şi actorii din domeniile conexe sănătăţii fiind punctul de întâlnire a celor mai importante personalităţi de pe scena medicală din România. În cadrul acestei manifestări medici, manageri de top din industria de sănătate, asociații de pacienți, societăți medicale şi jurnalişti din domeniul sănătății sunt recunoscuţi pentru realizările lor şi pentru implicarea în promovarea unei vieţi sănătoase.

Gala Sănătăţii, ediţia a treia, este un eveniment Sănătatea Media Group organizat în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților.
Inscrieri şi detalii suplimentare: www.galasanatatii.ro


Parteneri Media Principali: ExploreMedicineTV.com/SănătateaTV.ro/ComunicateMedicale.ro

Parteneri media: Bitpress/Body Mind Spirit/Informaţiamedicală.ro/Medical Manager/Business Press/Medical Student/Bilete Avion/Cronica Română/Info Botoşani/Doctor Bun/Atitudinea/Live PR/Stiri Rol/Sfatul medicului/Medic pentru tine/Versa Media/Pharma Business/Reteaua Medicala/Calea Europeana


Download comunicat COMUNICATE OFICIALE - S-a lansat mf - ziarul medicului de familie Download fisier atasat comunicatului

"Gala Sănătăţii 2011, ediţia a III-a, 14 decembrie 2011" adaugat de Comunicate Medicale

Sursă:www.galasanatatii.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ministerul Sanatatii va demara 5 programe nationale de screening, cu finantare europeana(...)

România va beneficia, în urma accesării fondurilor nerambursabile, de peste 191 milioane de euro pentru implementarea de programe de depistare precoce (screening) a cancerului de col uterin,(...) citeste mai departe



Mesajul Presedintelui Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania. 8 mai 2018, Ziua(...)

Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sprijină în fiecare an peste 160 de milioane de oameni aflați în situație de conflict, afectați de criză sau de dezastre naturale. Prin(...) citeste mai departe



Gala Premiilor Medica Academica 2013 si-a desemnat castigatorii

În cadrul celei de-a patra ediţii a Galei Premiilor Medica Academica, eveniment organizat de Tarus Media Health Events în data de 30 ianuarie 2013, la Hotel Howard Johnson, au fost înmânate 12 premii(...) citeste mai departe



Invitatie Conferinta CNAS -marti 25.august ora 12:00

Vă invităm marți, 25 august 2015, ora 12:00, la sediul CNAS din Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19, sect. 3, Bucureşti, în sala de conferinţe de la mezanin, la Conferinţa de presă susţinută de(...) citeste mai departe



Conferinta de presa sustinuta cu ocazia Zilei Internationala a Bolilor Rare

Comisia de Boli Rare din cadrul Ministerului Sanatatii va asteapta azi, 22 februarie 2012, ora 15:00, in Amfiteatrul Mare al Institutului „Victor Babes”, din splaiul Independentei nr. 99 – 101, la(...) citeste mai departe