INTERDIAB 2015 – cel mai important eveniment dedicat bolii cronice renale diabetice din Romania

INTERDIAB 2015 – cel mai important eveniment dedicat bolii cronice renale diabetice din Romania
Unii dintre cei mai importanţi diabetologi și nefrologi români precum şi profesionişti din specialități conexe împreună cu reputate personalități internaționale din domeniul diabetului zaharat și nefrologiei fac parte din Comitetul Ştiinţific al manifestării „International Conference on Interdisciplinary Management of Diabetes Mellitus and its Complications – INTERDIAB 2015”. Evenimentul, programat în perioada 26-28 martie 2015, la Hotel Ramada Parc, București, îşi propune să aducă participanților cele mai importante cercetări medicale din domeniu.

Tema principală a conferinței se referă la conexiunile interdisciplinare ale bolii cronice renale diabetice, iar programul științific va cuprinde lucrări originale (vor fi trimise spre indexare în bazele de date internaționale) și conferințe invitate. Concret, pe parcursul celor trei zile de sesiuni ştiinţifice vor fi abordate teme de maximă importanţă din domeniul diabetului zaharat şi al bolii cronice de rinichi diabetice (BCRD), precum: factorii metabolici asociați cu etiologia și progresia bolii cronice de rinichi diabetice, profilaxia și managementul terapeutic al denutriției în BCRD, terapia conservatoare și de substituție renală în BCRD, evaluarea și managementul riscului cardiovascular la pacienții cu BCRD, tulburări hormonale asociate cu dezvoltarea și progresia BCRD, obezitatea și boala cronică de rinichi diabetică, precum şi neuropatia somatică și autonomă în BCRD.

„INTERDIAB 2015 va aduce în România pe unii dintre cei mai cunoscuţi specialişti de peste hotare în domeniul bolii cronice de rinichi diabetice. Suntem deosebit de onoraţi să avem alături de noi profesori din Italia, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Suedia, Ungaria şi Ucraina, atât ca membri în Comitetul Ştiinţific al conferinţei, cât şi ca lectori. Avem convingerea că va fi o manifestare de înaltă ţinută ştiinţifică şi că, astfel, vom reuşi să creştem nivelul științific al profesioniștilor români, precum şi să îmbunătăţim managementul bolii cronice renale în Romania”, a declarat prof. dr. Cristian Serafinceanu, președintele Asociaţiei pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale și preşedintele conferinţei INTERDIAB 2015.

Printre reprezentanţii de seamă ai lumii medicale româneşti, anunțaţi ca membri ai Comitetul Ştiinţific INTERDIAB 2015 se numără: acad. Constantin Ionescu-Târgovişte, prof. univ. dr. Maria Moţa, prof. univ. dr. Adrian Covic, dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, prof. univ. dr. Romulus Timar, prof. univ. dr. Doina Catrinou, prof. univ. dr. Dan Mircea Cheţa, prof. univ. dr. Simona Fica, prof. univ. dr. Dan Gaiţă, prof. univ. dr. Radu Lichiardopol, prof. univ. dr. Eugen Moţa, prof. univ. dr. Dafin Mureşanu, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prof. univ. dr. Mircea Penescu, prof. univ. dr. Dragoş Vinereanu, prof. univ. dr. Gabriel Ioan Prada, conf. univ. dr. Ioan Coman, conf. univ. dr. Cristian Guja, conf. univ. dr. Victor Purcărea, conf. univ. dr. Alexandru Rafila, conf. univ. dr. Gabriela Roman, conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, conf. univ. dr. Adrian Vlad, conf. univ.dr. Mihai Bogdan, șef lucr. dr. Ruxandra Dănciulescu şi prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu.

De asemenea, specialiştii români vor avea alături importanţi lideri de opinie în domeniul nefrologiei și diabetologiei internaţionale, precum: prof. univ. dr. Paolo Pozzilli (Italia), prof. univ. dr. Anders Green (Danemarca), prof. univ. dr. Herman Toplak (Austria), prof. univ. dr. Borris Mankovsky (Ucraina), prof. univ. dr. Gyorgy Jermendy (Ungaria), prof. univ. dr. Helmut Schatz (Germania), prof. univ. dr. Peter Rossing (Danemarca), prof. univ.dr. Antonio Ceriello (Spania).

INTERDIAB 2015 este o iniţiativă a Asociaţiei pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale, prin care se doreşte sublinierea importanţei abordării multidisciplinară a bolii cronice renale diabetice, prezentarea rezultatelor cercetării în acest domeniu și valorificarea interdisciplinară a experienței.

Evenimentul se adresează profesioniștilor din specialități precum diabet, nutriție și boli metabolice, nefrologie, cardiologie, neurologie, endocrinologie și medicină internă.

Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC.

Mai multe informaţii despre manifestarea ştiinţifică pot fi găsite pe website-ul evenimentului: www.interdiab.ro.

Organizator ştiinţific: Asociaţia pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale
Management eveniment: Sănătatea Press Group


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"INTERDIAB 2015 – cel mai important eveniment dedicat bolii cronice renale diabetice din Romania" adaugat de Comunicate Medicale


 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Lupta impotriva diabetului continua! A III-a editie a Campaniei Controleaza-ti Diabetul are loc la(...)

Campania Naţională “Controlează-ţi Diabetul” continuă în această toamnă la Oradea şi se va desfăşura în perioada 10-14 noiembrie, pentru a atrage atenţia cu privire la incidenţa crescută a cazurilor(...) citeste mai departe



De Ziua Mondiala a Diabetului va fi lansata Campania Nationala „Controleaza-ţi diabetul!”

Ziua Mondială a Diabetului de anul acesta va prilejui lansarea Campaniei Naţionale „Controlează-ţi diabetul!”, care are ca principal scop implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu(...) citeste mai departe



Dr. Norina Gavan, aleasa in Grupul de Studiu al Neuropatiei Diabetice al Asociatiei Europene(...)

Dr. Norina Gâvan, secretarul general al Societății de Neuropatie Diabetică, a fost desemnată să facă parte din Grupul de Studiu al Neuropatiei Diabetice NEURDIAB al Asociației Europene pentru Studiul(...) citeste mai departe



Neuropatia diabetica - de la teorie la practica. Scoala de Vara Neurodiab 2014

Peste 200 de cadre medicale din cinci ţări au participat la Şcoala de Vară Neurodiab 2014. Evenimentul, organizat de Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, în perioada 18-19 iulie la Sinaia,(...) citeste mai departe



Nutritia are un rol esential in prevenirea diabetului zaharat si a complicatiilor asociate.(...)

Numărul persoanelor afectate de diabetul zaharat de tip 2 este în creştere la nivel mondial. Potrivit ultimelor statistici ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes(...) citeste mai departe