Podiatria in Romania – de la o specialitate inexistenta, la o posibila noua disciplina de studiu

Podiatria in Romania – de la o specialitate inexistenta, la o posibila noua disciplina de studiu
De la o specialitate medicală inexistentă în sistemul de sănătate din România, podiatria este tot mai aproape de concretizare, iar premisele de dezvoltare sunt promițătoare.

În cele puțin peste trei luni de la lansarea oficială, Asociația de Podiatrie a depus eforturi susținute pentru înființarea specialității de podiatrie în țara noastră, eforturi care sunt mai mult decât vizibile. Dacă peste aproximativ o lună de zile, membri ai Asociației vor începe primul curs pentru formatori în podiatrie, anul viitor se așteaptă ca România să aibă primii asistenți medicali cu competență în podiatrie.

Obiectivele Asociației de Podiatrie, care în primă fază urmăresc implementarea unui program educațional dedicat asistenților medicali pentru a obține competență sau a se specializa în podiatrie sunt însă mult mai ample.

Astfel este vizată o dezvoltare puternică a podiatriei în România printr-o colaborare cu autoritățile și cu instituțiile de învățământ pentru introducerea specialității în programele de studii și a forma podiatri.

„Asociația de Podiatrie are un plan bine definit pentru dezvoltarea specialității de podiatrie în România, iar o parte dintre acțiunile stabilite sunt foarte aproape de concretizare. Ceea ce în urmă cu puțin timp era doar un concept, fără o transpunere în practica medicală, acum prinde contur, iar odată ce primii specialiști în podiatrie vor apărea în sistemul de sănătate, vom putea trece la o nouă etapă de dezvoltare a acestei specialități. Nevoia de specialiști podiatri este foarte mare, având în vedere că în România există aproape 2 milioane de persoane cu diabet, iar programele educaționale pe care Asociația de Podiatrie le va implementa trebuie continuate la un nivel extins. De aceea susținem introducerea Podiatriei ca disciplină de studiu în cadrul instituțiilor de învățământ de specialitate. Pentru aceasta avem nevoie de susținerea autorităților, a instituțiilor academice si guvernamentale. Doar printr-un efort comun putem realiza ceva care va fi, cu siguranță, în beneficiul persoanelor cu probleme de picioare, în general, și a persoanelor cu diabet, în special, și nu in ultimul rând, al sistemului de sănătate românesc”, a declarat Dr. Norina Gâvan, Președintele Asociației de Podiatrie.

Necesitatea extinderii podiatriei și nu doar raportat la România este confirmată și de unul dintre renumiții profesioniști din sfera neuropatiei diabetice din Europa, Prof. dr. Peter Kempler, Vicepreședinte al Asociației Ungare de Diabet (Universitatea de Medicină Semmelweis, Budapesta, Ungaria).

„Este nevoie să se construiască o curriculă, care să fie aprobată de stat. Este nevoie de o colaborare cu autoritățile statului și cu universitățile, dar și de un background științific, deoarece munca de podiatru nu este doar o activitate pentru asistenți medicali specializați. Este o muncă multidisciplinară, complexă, care îmbunătățește considerabil îngrijirea persoanelor cu diabet”, a declarat Prof. dr. Peter Kempler.

Asociația de Podiatrie își propune să dezvolte specialitatea de podiatrie în rândul asistenților medicali și să creeze meseria de podiatru în România. Prin înființarea Asociației de Podiatrie, România se alătură înițiativei internaționale care urmărește dezvoltarea acestei specialități și pregătirea de profesioniști în prevenirea și tratarea afecțiunilor picioarelor.

Pr & Comunicare: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"Podiatria in Romania – de la o specialitate inexistenta, la o posibila noua disciplina de studiu" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ana Maria Cizmas
Email:press@sanatateapress.ro
Telefon:0733.011.105

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Alimentația corectă, măsură de prevenție și control pentru neuropatia diabetică

Diabetul zaharat este cauza declanșatoare pentru numeroase complicații considerate la rândul lor factori de risc de dizabilitate și deces. Dezvoltarea acestor complicații pe termen lung este cauzată(...) citeste mai departe



Preventia, diagnosticul si tratamentul afectiunilor metabolico-nutritionale, dezbatute la Cursul(...)

Aproximativ 200 de medici diabetologi, cardiologi, endocrinologi, nefrologi, oftalmologi, chirurgi, medici internişti şi medici de familie au dezbătut, la Bucureşti, prevenţia, diagnosticul precoce(...) citeste mai departe



Neuropatia diabetica, cea mai frecventa complicatie a diabetului zaharat

Neuropatia diabetică este cea mai frecventă complicație a diabetului zaharat, afectând aproximativ 65% dintre persoanele care suferă de diabet zaharat. Din păcate, neuropatia diabetică este(...) citeste mai departe



Studiul ORO: 20% din populatia adulta a Romaniei, afectata de obezitate

21,3% dintre românii cu vârsta peste 18 ani suferă de obezitate, arată rezultatele Studiului epidemiologic ORO de prevalență a obezității și a factorilor de risc ai obezității în populația adultă din(...) citeste mai departe



ASOCIATIA DE PODIATRIE ADUCE PRIMA PARTICIPARE ROMANEASCA LA O CONFERINTA DE PODIATRIE

Dr. Norina Alinta Gâvan, Președintele Asociației de Podiatrie va participa în perioada 19-21 noiembrie 2015 la Conferința Anuală a Colegiului de Podiatrie ediția 2015 (Harrogate, Marea Britanie), cel(...) citeste mai departe