Peste 1200 de medici, asteptati la Saptamana Neuropatiei Diabetice 2017

Peste 1200 de medici, asteptati la Saptamana Neuropatiei Diabetice 2017
Peste 1200 de specialiști din 21 de orașe din România sunt așteptați în perioada 4 – 27 octombrie 2017, la un adevărat „roadshow” organizat de către Societatea de Neuropatie Diabetică - NeuroDiab, în cadrul „Săptămânii Neuropatiei Diabetice” 2017, pentru îmbunătățirea îngrijirii persoanelor cu neuropatiei diabetică și picior diabetic.

Ajunsă la a cincea ediție, „Săptămâna Neuropatiei Diabetice” aduce împreună medici de familie cu diabetologi, neurologi, ortopezi, respectiv chirurgi, în cel mai amplu proiect de educație medicală, axat în principal pe depistarea timpurie a neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic pentru asigurarea unui management eficient al acestor probleme medicale.

„În condițiile în care multe persoane care suferă de diabet zaharat nu știu că au dezvoltat și neuropatie diabetică, rolul medicilor de familie în diagnosticarea neuropatiei diabetice, înainte ca deteriorarea nervoasă să avanseze, este foarte important. Aceasta, pentru că ei sunt primii care intră în contact cu pacienții, devenind astfel un element-cheie în managementul acestor două complicații severe ale diabetului zaharat. Prin intermediul simpozioanelor din Săptămâna Neuropatiei Diabetice, ne propunem să sprijinim consolidarea colaborării între specialiștii care asigură îngrijirea persoanelor cu astfel de afecțiuni, care să contribuie la creșterea calității vieții acestora”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab.

Proiectul inițiat de către Societatea de Neuropatie Diabetică urmărește facilitarea colaborării între specialiștii implicați în îngrijirea persoanelor care se confruntă cu cele două complicații grave asociate diabetului zaharat, în vederea promovării unei abordări multidisciplinare în managementul acestor afecțiuni, în toate etapele, de la procesul de diagnosticare până la tratament. Astfel, se urmărește implicarea accentuată a medicilor de familie în identificarea primelor semne ale neuropatiei diabetice și ale piciorului diabetic, astfel încât să se îmbunătățească diagnosticarea precoce a acestor complicații ale diabetului zaharat, care afectează aproximativ 2 din 3 persoane cu diabet*.

Simpozioanele programate în cadrul Săptămânii Neuropatiei Diabetice 2017 vor avea loc astfel:
• 04.10.2017 Alexandria
• 10.10.2017 Galați, Pitești



• 11.10.2017 București
• 12.10.2017 Râmnicu Vâlcea
• 13.10.2017 Onești
• 16.10.2017 Botoșani, Constanța
• 17.10.2017 Bistrița, Buzău, Iași, Oradea, Târgoviște, Timișoara
• 18.10.2017 Brașov, Craiova, Ploiești, Suceava, Timișoara
• 19.10.2017 Carei
• 27.10.2017 Târgu-Mureș

Sesiunile științifice vor fi susținute de către specialiști diabetologi, neurologi, ortopezi sau chirurgi, care vor oferi o perspectivă de ansamblu asupra problematicii neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, în raport cu prevenția, diagnosticarea și tratamentul acestor complicații cauzate de diabetul zaharat.

Săptămâna Neuropatiei Diabetice se desfăşoară și în acest an în parteneriat cu Asociaţia de Podiatrie, în contextul rolului fundamental pe care îl are îngrijirea podiatrică a piciorului, la persoanele cu diabet și neuropatie diabetică, respectiv picior diabetic, atât la nivel preventiv, cât și curativ.

Mai multe detalii despre proiectele Societății de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab, pe: www.neurodiab.org.

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group - Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Referințe:
*Studiul NeuroDiab 2012


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"Peste 1200 de medici, asteptati la Saptamana Neuropatiei Diabetice 2017" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:media@neurodiab.org

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Peste 30.000 de persoane cu diabet sunt inregistrate in judetul Timis

Aproximativ 5% din populația județului Timiș1 are diabet zaharat și se află în evidențele medicilor diabetologi, arată datele Casei Județene de Sănătate Timiș. Astfel, ultimele statistici,(...) citeste mai departe



23 de speakeri internationali din 13 tari si 4 continente, la editia jubiliara a Congresului(...)

Cea de-a 40-a ediţie a Congresului Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, cea mai aşteptată şi mai importantă manifestare ştiinţifică dedicată diabetologiei româneşti,(...) citeste mai departe



INTERDIAB 2015 – Cel mai nou si interactiv eveniment dedicat Bolii Cronice Renale Diabetice din(...)

Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate îngrijirii complexe a pacienților cu diabet zaharat: „Conferința Internațională de Management Interdisciplinar al Diabetului Zaharat și al(...) citeste mai departe



De Ziua Mondiala de Lupta impotriva Diabetului, specialistii fac apel la adoptarea unei alimentatii(...)

Numărul persoanelor afectate de diabetul zaharat de tip 2 este în creştere la nivel mondial. Potrivit ultimelor statistici ale Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes(...) citeste mai departe



Neuropatia diabetica - de la teorie la practica. Scoala de Vara Neurodiab 2014

Peste 200 de cadre medicale din cinci ţări au participat la Şcoala de Vară Neurodiab 2014. Evenimentul, organizat de Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, în perioada 18-19 iulie la Sinaia,(...) citeste mai departe