Societatea de Neuropatie Diabetica premiaza tinerii medici cu activitate in domeniul neuropatiei diabetice

Societatea de Neuropatie Diabetica premiaza tinerii medici  cu activitate in domeniul neuropatiei diabetice
Tinerii medici rezidenţi şi specialişti, cu activitate și lucrări în domeniul neuropatiei diabetice sau al piciorului diabetic, sunt așteptați să se înscrie în competiția pentru Premiul Neurodiab, oferit de către Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab, pentru al șaselea an la rând.

Premiul Neurodiab 2018 constă în sponsorizarea participării câştigătorului la Întâlnirea Anuală a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD 2018), cel mai important eveniment ştiinţific european pe tema diabetului şi a complicaţiilor acestuia, care are loc în perioada 1-5 octombrie 2018, la Berlin (Germania).

Prin acordarea acestui premiu Societatea de Neuropatie Diabetică continuă sprijinirea dezvoltării profesionale a tinerilor medici implicați în managementul neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic.

„Susținerea tinerilor medici implicați în problematica neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, în formarea și dezvoltarea profesională reprezintă un obiectiv prioritar pentru Societatea de Neuropatie Diabetică. Premiul Neurodiab facilitează accesul la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale în domeniu, așa cum este întâlnirea EASD, un program de educație medicală la care participă experți în domeniu din întreaga lume, practic, la ultimele noutăți și studii în diabetologie, neuropatie diabetică, picior diabetic. Contactul cu inovația, cu cercetarea științifică globală, în această sferă medicală pe care le oferă Premiul Neurodiab înseamnă o oportunitate și un aport semnificativ deopotrivă, în evoluția profesională a unui tânăr medic.”, a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

Medicii care doresc să se înscrie în cursa pentru Premiul Neurodiab 2018 trebuie să trimită o lucrare in extenso însoțită de un CV și o scrisoare de recomandare la adresa secretariat@nerurodiab.org până la data de 31 mai 2018. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul Școlii de Vară Neurodiab 2018, care are loc în perioada 19-22 iulie 2018, la Sinaia. Premiul Neurodiab este sponsorizat de Wörwag Pharma România.

Premii acordate de Grupul de Studiu pentru Neuropatie Diabetică (Neurodiab) al Asociaţiei Europeane pentru Studiul Diabetului

De asemenea, Societatea de Neuropatie Diabetică invită tinerii medici să se înscrie și la premiile oferite de Grupul de Studiu pentru Neuropatie Diabetică – Neurodiab al Asociaţiei Europeane pentru Studiul Diabetului, premii care constau în sume de bani și care sunt acordate în cadrul Întâlnirii Anuale a Neurodiab, în perioada 5-7 septembrie 2018, la Roma, în Italia.

Astfel, medicii se pot înscrie pentru:
Premiile Neurodiab pentru Tineri Cercetători. Aceste premii, în valoare de 750 de euro, se adresează medicilor cu vârsta până în 40 de ani, care înscriu lucrări (prezentări orale sau postere) la eveniment. Candidații care doresc să participe, sunt rugați să selecteze „Neurodiab young investigators award”, în procesul de înscriere al abstractelor: http://bit.ly/2rwB4ay

Premiul Angelika Bierhaus pentru cercetare experimentală. În valoare de 800 de euro, premiul este destinat specialiștilor cu vârsta mai mică de 35 de ani, care vor fi selectați de către membrii Comitetului Executiv Neurodiab al Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului. Candidații trebuie să aibă o contribuție substanțială și realizări importante în ceea ce privește cercetarea științifică și studiile clinice din domeniul neuropatiei diabetice, să participe la întâlnirile Neurodiab și să fie nominalizați de către un membru al Neurodiab. Aceștia trebuie să trimită un CV in extenso însoțit de o scrisoare de recomandare în limba engleză la adresa d.selvarajah@sheffield.ac.uk, până la data de 07 mai 2018.

Premiul Göran Sundqvist pentru cercetare clinică. În valoare tot de 800 de euro, premiul se adresează medicilor cu vârsta de până în 35 de ani, care au o contribuție substanțială și realizări importante în ceea ce privește cercetarea științifică și studiile clinice din domeniul neuropatiei diabetice. Totodată, aceștia trebuie să fie nominalizați de către un membru al Neurodiab și să fi participat la întâlnirile Neurodiab. Selecția câștigătorului va fi făcută de către membrii Comitetului Executiv Neurodiab al Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului. Candidații sunt rugați să trimită un CV in extenso însoțit de o scrisoare de recomandare în limba engleză la adresa d.selvarajah@sheffield.ac.uk, până la data de 07 mai 2018.

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical


"Societatea de Neuropatie Diabetica premiaza tinerii medici cu activitate in domeniul neuropatiei diabetice" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:editor@sanatateapress.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Ai diabet? Cand ti-ai testat ultima oara rinichii?

Specialiștii atrag atenția că aproximativ jumătate dintre persoanele cu diabet zaharat vor face boală cronică de rinichi în cursul vieții, drept urmare testarea periodică a funcțiilor renale(...) citeste mai departe



Alegeri Societatea de Neuropatie Diabetica 2017: Depunerea candidaturilor a fost deschisa

Societatea de Neuropatie Diabetică - NeuroDiab își alege în acest an noul Consiliu Director pentru perioada 2017 - 2021! citeste mai departe



Romania va avea traineri specializati in managementul piciorului diabetic

În premieră pentru țara noastră, patru medici români vor participa la Cursul ”Train the Foot Trainer” al Grupului Internațional de Lucru pentru Piciorul Diabetic (IWGDF) din cadrul Federației(...) citeste mai departe



Anunt intalnire pacienti cu diabet zaharat, 11 septembrie 2013, Cugir

Neuropatia Diabetică Periferică, afectează aproximativ 50% din pacienții cu diabet zaharat de tip I. Nediagnosticată și netratată la timp aceasta poate duce la deformări ale picioarelor, ulcerații(...) citeste mai departe



Preventia si controlul diabetului zaharat, dezbatute la Cursul DIAMOND, editia Constanta

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice împreună cu Universitatea Ovidius din Constanţa organizează pe 5 iulie, la Constanţa (Hotel IAKI, sala Viena), Cursul Diabet, Sindrom(...) citeste mai departe