Ultimele informatii in domeniul podiatriei, prezentate la Scoala de Vara in Podiatrie

Ultimele informatii in domeniul podiatriei, prezentate la Scoala de Vara in Podiatrie
Peste 220 de medici, asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți au participat la cea a II-a ediție a Școlii de Vară în Podiatrie, desfășurată în perioada 20-21 iulie 2018, la Sinaia. Timp de două zile, unii dintre cei mai importanti specialiști în podiatrie la nivel internațional au prezentat date si noutăți în abordarea și îngrijirea piciorului, precum și studii de caz relevante în managementul piciorului diabetic.

Prof.dr. David Armstrong, chirurg și podiatru de la Universitatea din California de Sud (SUA), a prezentat ultimele metode și tehnologii care pot fi folosite pentru îngrijirea și monitorizarea circulației picioarelor. Prof.dr. David Armstrong le-a vorbit participanților despre importanța lucrului în echipe mixte formate din chirurgi, fizioterapeuți, podiatri, diabetologi/endocrinologi și neurologi atunci când vine vorba de managementul medical al infecțiilor piciorului diabetic. Această metodă de lucru interdisciplinară este cunoscută în lumea medicală ca filosofia „Toe and Flow”.

Ulcerația piciorului diabetic a fost o altă temă de discuție prezentată de Prof. dr. Lee Rogers, podiatru și manager al Rețelei de Sănătate a Experților în Prevenția Amputațiilor din America. Potrivit acestuia, neuropatia apare la 8-12 ani după ce persoana s-a îmbolnăvit de diabet tip 1. In cazul persoanelor cu diabet tip 2, in foarte multe cazuri neuropatia este deja prezenta in momentul diagnosticului de diabet. De asemenea, statisticile arată că ulcerațiile la nivelul picioarelor apar după ce neuropatia s-a instalat deja de câțiva ani la persoana cu diabet zaharat.

Prof.dr. Frank Bowling de la Universitatea din Manchester (Marea Britanie) a prezentat un sistem implementat la spitalul din Manchester prin care pacienții cu neuropatie diabetică au fost strict monitorizați în privința nivelului de glucoză din sânge și a examenului de picior, astfel numărul amputațiilor a scăzut cu 30 %.

Alte teme prezentate în cadrul Școlii de Vară în Podiatrie au abordat managementul chirugical al piciorului diabetic, biomecanica și patologia piciorului, dar și educația academica a persoanelor care lucreaza în podiatrie.

„România este la început în domeniul podiatriei. Avem nevoie de profesioniști special pregătiți pentru îngrijirea medicală a piciorului și în același timp de crearea unei culturi a îngrijirii piciorului atât între specialiștii care se ocupă de persoanele cu diabet zaharat și neuropatie diabetică, cât si în rândul publicului larg. Școala de Vară în Podiatrie este unul din evenimentele pe care le dedicăm acestei pregătiri în domeniul podiatriei și sperăm că va deveni unul din evenimentele de referință din domeniu. Participarea numeroasă la cea de-a doua ediție ne demonstrează că există un interes ridicat din partea profesioniștilor din sistemul medical românesc raportat la cazurile cu care se întâlnesc în practica medicala curentă. Participarea speakerilor străini, importante nume in domeniu la nivel internațional, arată interesul acestora pentru pacienții din România și pentru importanța implementării și dezvoltării podiatriei în țara noastră”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereșiu, Președintele Asociației de Podiatrie.

Despre podiatrie

Podiatria este acea profesie a științelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării și tratamentului deformărilor, patologiei și leziunilor piciorului și structurilor aferente – în relație cu întregul corp, precum și cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor și tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoștințe științifice și profesionale specializate (1)(definiția Federației Internaționale a Podiatrilor).

În prezent, profesia de podiatru este reglementată în peste 21 țări, în România nefiind încă recunoscută. Asociația de Podiatrie face demersuri în recunoașterea acestei profesii.
Mai multe detalii despre Asociația de Podiatrie pe: www.podiatrie.ro

Info:

1 https://www.fip-ifp.org/general-meeting-2018-adopts-a-global-podiatry-definition/


"Ultimele informatii in domeniul podiatriei, prezentate la Scoala de Vara in Podiatrie" adaugat de Comunicate Medicale


 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Dislipidemiile si obezitatea in centrul dezbaterilor stiintifice la a III-a Conferinta Managementul(...)

În perioada 26 – 27 octombrie, la Crowne Plaza din Bucureşti se va desfăşura a III-a Conferinţă Managementul Dislipidemiilor şi al Obezităţii, un eveniment organizat sub egida ştiinţifică a(...) citeste mai departe



ASOCIATIA DE PODIATRIE ADUCE PRIMA PARTICIPARE ROMANEASCA LA O CONFERINTA DE PODIATRIE

Dr. Norina Alinta Gâvan, Președintele Asociației de Podiatrie va participa în perioada 19-21 noiembrie 2015 la Conferința Anuală a Colegiului de Podiatrie ediția 2015 (Harrogate, Marea Britanie), cel(...) citeste mai departe



Cum ne protejam sanatatea picioarelor impotriva frigului

La temperaturi foarte scăzute, aproape orice poate să înghețe... inclusiv picioarele! Astfel, apar neplăcutele degerături, mai greu de gestionat, în cazul în care apar complicații. Specialiștii în(...) citeste mai departe



Sud Vestul Romaniei se afla pe locul 4 in topul regiunilor cu cele mai multe persoane cu diabet(...)

Societatea Română de Diabet, Nutriție şi Boli Metabolice în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Târgu-Jiu organizează cea de-a VIII-a ediţie a Campaniei Naţionale(...) citeste mai departe



Reputati medici din Romania si Republica Moldova dezbat complicatiile microvasculare in diabetul(...)

Unii dintre cei mai importanți profesioniști în boli metabolico-nutriționale din România și din Republica Moldova se vor întâlni în data de 1 august 2014, la Chișinău, la o dezbatere comună cu(...) citeste mai departe