Aproape 500 de participanti la Conferinta Nationala Actualitati in Hipertensiunea Arteriala

Aproape 500 de participanti la Conferinta Nationala Actualitati in Hipertensiunea Arteriala
Prima ediţie a Conferinţei Naţionale „Actualităţi în Hipertensiunea Arterială”, organizată sub egida ştiinţifică a Societăţii Române de Medicină Internă şi moderată de prof. univ. dr. Ion Bruckner și prof. univ. dr. Eduard Apetrei, a reunit aproximativ 20 de speakeri, reputaţi profesionişti în domeniu, şi aproximativ 450 de medici de familie, internişti, cardiologi, nefrologi şi rezidenţi.

Participanţii au putut afla şi dezbate cele mai noi metode de diagnostic şi tratament ale acestei afecţiuni și au analizat corelarea hipertensiunii arteriale cu alte afecţiuni precum accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat, cardiopatia ischemică, insuficienţa renală.
Hipertensiunea arterială este la nivel naţional, conform specialiștilor, o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populația adultă a României. Statisticile demonstrează importanţa diagnosticării precoce de către medicii de familie, internişti şi cardiologi a hipertensiunii arteriale. Conferinţa Naţională „Actualităţi în Hipertensiunea Arterială” a apărut tocmai din necesitatea de a reuni anual, în cadrul unui eveniment ştiinţific de referinţă, medici de familie, internişti, cardiologi, nefrologi, precum și medici rezidenți, care să dezbată modelele eficiente de management ale afecţiunii.

Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul unei singure zile de sesiuni tematice, iar fiecare secţiune din cadrul programului ştiinţific a debutat cu un studiu de caz, pe baza căruia s-au discutat recomandările din ghidurile actuale, şi s-a încheiat cu o sesiune de dezbateri.

Diagnosticul şi evaluarea hipertensiunii arteriale (prof. univ. dr. Eduard Apetrei), Tratamentul hipertensiunii arteriale (prof. univ. dr. Ion Bruckner), Hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat (moderator prof. univ. dr. Ion Bruckner), „Ce spun ghidurile” (prof. univ. dr. Maria Dorobanţu), HTA şi insuficienţa renală (moderator prof. univ. dr. Daniela Bartoş), Hipertensiunea arterială după accidentul vascular cerebral (moderator prof. univ. dr. Cătălina Arsenescu), Hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică (moderator prof. univ. dr. Minerva Muraru), Hipertensiunea arterială şi alte asocieri (moderator prof. univ. dr. Ion Ţintoiu), Hipertensiunea arterială secundară (moderator prof. univ. dr. Carmen Ginghină) au fost doar câteva dintre temele dezbătute de reputați specialişti în domeniul hipertensiunii arteriale.

Prof. univ. dr. Eduard Apetrei, vicepreședintele Academiei de Știinte Medicale din România, a subliniat faptul că hipertensiunea arterială reprezintă principala cauză de mortalitate cardiovasculară şi că doar un diagnostic precoce, o evaluare constantă şi un tratament adecvat pot prelungi speranţa de viaţă a persoanelor cu acestă afecţiune.
Un alt reputat specialist în domeniu, prof. univ. dr. Ion Bruckner, președintele Societății Române de Medicină Internă, a atras atenţia asupra frecventei asocieri a hipertensiunii arteriale cu diabetul zaharat, lucru care duce la mărirea factorului de risc în cazul bolnavilor de diabet.

Tot în cadrul Conferinţei Naţionale „Actualităţi în Hipertensiunea Arterială”, prof. univ. dr. Maria Dorobanţu a prezentat cele mai noi recomandări ale ghidurilor actuale de practică în ceea ce priveşte prevenirea, diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii arteriale, punând accent pe grija permanentă pe care pacientul trebuie s-o aibă faţă de regimul alimentar, stilul de viaţă şi greutatea corporală.
Moderatoarea secţiunii Hipertensiunea arterială şi insuficienţa renală, prof. univ. dr. Daniela Bartoş, a vorbit despre importanţa tratamentului adecvat al hipertensiunii arteriale, întrucât această afecţiune constituie unul dintre factorii principali de risc în cazul insuficienţei renale.

„Ne dorim ca acest eveniment să fie o manifestare de referinţă pentru medicii şi specialiştii interesaţi de actualitățile managementului hipertensiunii arteriale, mai ales că la această manifestare au participat în calitate de speakeri unii dintre cei mai importanţi medici şi specialişti din România. De asemenea, această manifestare îşi doreşte să fie un eveniment organizat anual şi dedicat prezentării de diferite cazuri, precum și a celor mai noi metode de diagnostic şi tratament în hipertensiunea arterială”, a declarat prof. univ. dr. Ion Bruckner, Președintele Societății Române de Medicină Internă.

Dintre companiile partenere ale primei ediţii a Conferinţei Naţionale „Actualităţi în Hipertensiunea Arterială”, amintim: Berlin Chemie, Boehringer Ingelheim, Glenmark Romania, Arteriograf, Antibiotice, KRKA, Farmaciile Dona.

Parteneri media strategici: SănătateaTV.ro şi ComunicateMedicale.ro.
Parteneri media: Revista Hipocrate, Explore Medicine TV, Romedic.ro, i-medic.ro, Medica Academica, Saptamana Medicala, GhidCabinet.ro, MedicalManager.ro, DoctorBun.ro, SfatulMedicului.ro, Sensotv.ro, Slab sau Gras, Galenus, Farmacia Ta, CariereMedicale.ro, InformatiaMedicala.ro, PaginaMedicala.ro, Ejobs.ro.


Download comunicat DIABET, NUTRITIE SI BOLI METABOLICE - OPTOMETRIA AZI, conferinta nationala de optometrie, workshp-uri si expozitie de optica si optometrie la Universitatea Politehnica Bucuresti Download fisier atasat comunicatului

"Aproape 500 de participanti la Conferinta Nationala Actualitati in Hipertensiunea Arteriala" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Diana Nanciu
Email:pr@sanatateapressgroup.ro
Telefon:http://www.hipertensiune-arteriala.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Diabetul zaharat – dezbatut in cadrul cursului DIAMOND, editia Ploiesti

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” organizează în data de 21 februarie 2015, la Ploiești, Hotel Central, Cursul(...) citeste mai departe



Conferinta dezbatere: Diabetul zaharat – problema de sanatate publica, 18 noiembrie 2014

Prevalenţa diabetului pe regiunile de dezvoltare ale României: Sud (13,39%) – Bucureşti- Ilfov (12,79%) – Nord-Est (12,38%) – Sud-Vest (12,1%) – Nord-Vest (11,69%) – Sud-Est (10,44%) citeste mai departe



Primul studiu privind calitatea vietii persoanelor cu neuropatie diabetica din Romania

Neuropatia diabetică este printre cele mai frecvente complicații pe termen lung ale diabetului zaharat, dar cu efecte ireversibile, prin distrugerea progresivă a fibrelor nervoase și afectarea(...) citeste mai departe



Cum ne protejam sanatatea picioarelor impotriva frigului

La temperaturi foarte scăzute, aproape orice poate să înghețe... inclusiv picioarele! Astfel, apar neplăcutele degerături, mai greu de gestionat, în cazul în care apar complicații. Specialiștii în(...) citeste mai departe



Problematica diabetului in Romania - O serie de evenimente organizate cu ocazia Zilei Mondiale a(...)

Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice organizează în perioada 5-9 aprilie 2016 o serie de evenimente dedicate problematicii diabetului în România. Manifestările vor avea loc cu(...) citeste mai departe