Farma Practic, Editia XXV: Particularitatile profesiei de farmacist, farmacovigilenta si comunicarea cu pacientul

Farma Practic, Editia XXV: Particularitatile profesiei de farmacist, farmacovigilenta si comunicarea cu pacientul
În perioada 6-8 septembrie 2013, Houston NPA a organizat la Poiana Brașov cea de-a 25-a ediție a simpozioanelor regionale Farma Practic. Această ediție a reunit farmaciști și asistenți de farmacie din județele Brașov, Mureș, Alba, Harghita, Covasna și Sibiu, care au participat la prezentări și dezbateri despre particularitățile profesiei de farmacist, despre problemele cu care se confruntă zi de zi în farmacie, despre necesitatea interacțiunii cu pacientul și despre dificultățile pe care le întâmpină în sistem.

Evenimentul a fost creditat de Colegiul Farmaciștilor și de OAMMR, iar printre temele abordate se numără: „Farmacovigilența: între cadrul legislativ și practica curentăˮ (temă susținută de șef lucrări dr. Gabriela Cioca), „Siguranța medicamentelor în practica farmaceuticăˮ (conf. dr. Cristina Mogoșan), „Vaccinarea – mărul discordieiˮ (farm. Paul Andreianu), „Farmacia comunitară, între profit și cod deontologicˮ (farm. pr. Maria Botezatu), „Organizații reprezentative pentru farmacistul secolului XXIˮ (farm. Paul Andreianu).

România, codașă la raportarea reacțiilor adverse la medicamente

Șef lucrări dr. Gabriela Cioca a dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația farmacovigilenței în România: „Farmacovigilența este foarte importantă, pentru că este singura care poate să ofere indicii legate de utilizarea practică a medicamentelor din punct de vedere al riscurilor lor. Din păcate, țara noastră nu se situează printre țările fruntașe în domeniul farmacovigilenței, în raportarea reacțiilor adverse la medicamente. După 1990, în România, raportarea reacțiilor adverse a fost o problemă de care nimeni nu mai dorea să mai audă. Dacă înainte de 1990 apăreau buletine informative cel puțin trimestrial, după 1990 s-a considerat că acest lucru este o muncă în plus care îngreunează și mai mult activitatea curentă și s-a cam renunțat la această raportare de reacții adverse. Trebuie să nu uităm că, deși medicamentele ne aduc beneficii extraordinare, pot să trateze boli, pot să prevină, în același timp au și riscuri foarte mari. Aceste riscuri nu pot fi scoase în evidență dacă nu există un sistem de raportare conștientizat și bine pus la punct în toată rețeaua de sănătate și aceasta nu implică numai medicii, ci implică farmaciștii și orice alt profesionist din domeniul sănătății.ˮ După anul 2010, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie de ghiduri pentru a statua și reglementa această activitate - în România, această activitate este reglementată prin Legea 95 din 2006, care prevede atât pentru medici, cât și pentru farmaciști obligativitatea raportării acestor reacții adverse la medicamente.

Nevoia de comunicare directă cu pacientul
Subiectul farmacovigilenței a fost atins și de conf. dr. Cristina Mogoșan, care a sesizat problemele legate de raportarea reacțiilor adverse în România: „Siguranța medicamentelor în practica farmaceuticăˮ. În același timp, conf. dr. Mogoșan a făcut o clasificare clară a reacțiilor adverse pe care farmaciștii le pot identifica interacționând cu pacienții. În continuarea acestei prezentări vine și tema abordată de dr. Laurenția Andrei, șef secție Interne Spitalul din Brașov: „Semne sau simptomatologii alarmanteˮ. Dr. Laurenția Andrei a explicat diferența dintre semne (ce constați la pacient) și simptome (ce spune pacientul), a venit cu exemple din practică și a subliniat importanța comunicării directe și a colaborării medic – pacient - farmacist.

Ediția XX a simpozionului Farma Practic a abordat și teme de interes general: dietă și nutriție, stres, chiar și frumusețe. Conf. dr. Geanina Crișan a vorbit despre proprietățile terapeutice ale fructelor de Goji și a prezentat participanților studii clinice randomizate, efectuate în SUA și care au demonstrat proprietățile benefice ale acestor fructe în creșterea stării de bine, în stimularea metabolismului, protecție cardiovasculară, diabet, stimularea imunității, proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și fotoprotectoare.

Conf. dr. Lorena Filip a abordat „Nutriția la vârsta a III-aˮ și, pe lângă informații generale cu privire la dieta vârstnicilor, le-a făcut farmaciștilor prezenți și o recomandare cu privire la administrarea suplimentelor nutritive, atât de solicitate de pacienți: „Eu încadrez suplimentele alimentare în categoria automedicației. De aceea, nu recomandați suplimentele alimentare fără o discuție cu pacientul. La recomandare trebuie să se țină cont de individ, de afecțiunile pe care le areˮ.

O temă de interes, având în vedere participarea majoritar feminină, a fost și cea abordată de conf. dr. Corina Ureche – „Make-up. Prieten sau dușmanˮ. Conf. dr. Corina Ureche a avertizat asupra potențialului alergic al produselor cosmetice pe care le folosim zilnic și despre citirea etichetelor chiar și la produsele cosmetice: „Substanțele chimice cele mai alergizante sunt parfumurile. În acest moment sunt înregistrați în jur de 5.000 de compuși aromatici, care se găsesc în majoritatea produselor cosmetice. Din păcate, nu citim etichetele decât în momentul când pacientul se prezintă la noi. Ar fi bine să nu neglijăm acest lucru și să îl informăm pe pacient despre riscuriˮ.
Farma Practic a crescut la fiecare ediție

Prof. dr. Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, a susținut seria de evenimente Farma Practic și la edițiile anterioare. Și de această dată, prof. dr. Dumitru Lupuleasa a apreciat evenimentul Farma Practic, participarea numeroasă și deschiderea farmaciștilor pentru informație și interacțiune: „Dacă este să facem o radiografie serioasă, din punctul meu de vedere, evenimentul a crescut la fiecare ediție, iar farmaciștii pot profita în primul rând de partea științifică, de aducerea la zi, de reamintirea unor lucruri pe care ei le știu, dar le pot scăpa din vedere. Faptul că se întâlnesc e un lucru extraordinar pentru că pot comunica, pot face schimb de idei, de lucruri care li s-au întâmplat, prin care au trecut, unele care trebuie evitate, altele care trebuie dezvoltate. Îmbinând utilul cu plăcutul, relaxarea cu partea științifică cred că are toată lumea de câștigat – pe de o parte producătorii care își expun sau vorbesc despre produsele lor, pe de altă parte, farmaciștii care vin în întâmpinarea nevoilor pacienților. Interacțiunea se completează în mod fericit cu partea de relaxare, partea artistică, care întotdeauna e o supriză foarte plăcută pentru participanți.ˮ

Următoarea ediție Farma Practic va avea loc în perioada 4-6 octombrie 2013, la Eforie-Nord (Hotel Europa) și se adresează farmaciștilor și asistenților din județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și Giurgiu.

Pentru detalii și înscrieri: cristina.tache@houston.ro, evenimente@houston.ro


Download comunicat FARMACIE - Conferinta Medic.ro Download fisier atasat comunicatului

"Farma Practic, Editia XXV: Particularitatile profesiei de farmacist, farmacovigilenta si comunicarea cu pacientul" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Alexandra Nistoroiu
Email:alexandra.nistoroiu@houston.ro
Telefon: 0729.144.261

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Asigurarea calității în practica farmaceutică și legislația deficitară din domeniu au fost(...)

Houston NPA a organizat între 4-5 noiembrie 2011 în Poiana Braşov cea de-a şaptea ediţie a Houston Farma Practic - Regiunea Centru, un eveniment regional la care au participat farmacişti şi(...) citeste mai departe



Oana-Martha Igrisan este noul director de comunicare al Asociatiei Romane a Producatorilor(...)

Oana-Martha Igrişan s-a alăturat echipei ARPIM, preluând funcţia de Director de Comunicare începând cu luna mai a acestui an. citeste mai departe



Peste 5000 de terapii noi se afla in diferite stadii ale dezvoltarii la nivel mondial

Cel mai recent raport al PhRMA (Industria Americană de Cercetare şi Producţie de Medicamente) făcut public în luna ianuarie a anului 2013 arată că sunt peste 5,000 de terapii noi aflate în(...) citeste mai departe



Piata farmaceutica, crestere peste resursele alocate, dar sub nevoile reale de tratament

Conform rezultatelor din trimestrul 3 ale studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 2,88(...) citeste mai departe



Interactivitate, noutati si informaţii despre practica farmaceutica la Houston Farma Practic

Houston NPA organizează în perioada 11 – 13 martie 2011, la Hotel Rina, Sinaia (Bld. Carol I, nr. 8, Sinaia, jud. Prahova), “Houston Farma Practic”, a treia manifestare dintr-o serie de(...) citeste mai departe