Iasi, gazda Pharma Forum

Iasi, gazda Pharma Forum
Farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt aşteptaţi în perioada 19-20 martie la Pharma Forum Iaşi, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmaciştilor din România.

În cadrul Pharma Forum Iaşi, farmaciştii şi asistenţii de farmacie vor avea ocazia să dezbată problematici referitoare la noua listă de medicamente compensate şi gratuite, impactul introducerii cardului de sănătate, reducerea termenelor de plată şi buna funcţionare a farmaciei, dar şi relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate.

“Ca în fiecare an, şi ediţiile Pharma Forum din acest an se vor ridica la nivelul aşteptărilor farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie. În cadrul Pharma Forum Iaşi, participanţii vor avea parte de un program ştiinţific şi profesional atractiv. Farmaciştii vor avea ocazia să descopere noutăţi legate de medicamente şi vom dezbate împreună aspectele economice specifice segmentului farmaceutic. Cele două direcţii pe care se axează evenimentul – ştiinţific şi profesional, sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât informaţiile sunt puţin accesibile. Aşadar, Pharma Forum va fi de un real folos pentru farmaciştii ieşeni, dar şi pentru cei din celelalte oraşe viitoare gazde”, declară Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Preşedintele CFR.

Programul ştiinţific al Pharma Forum Iaşi va fi moderat de preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa. Printre speakerii care au dat curs invitaţiei se numără Farm. Gabriela Streit, Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Iaşi, Prof. dr. Monica Hancianu, Decan, Facultatea de Farmacie, UMF “Gr.T. Popa” Iaşi, Prof. dr. Doina Drăgănescu, Prodecan, Facultatea de Farmacie, UMF “Carol Davila“ Bucureşti, Prof. Dr. Farm. Monica Hancianu, Decan, Facultatea de Farmacie UMF “Gr.T. Popa” Iaşi, Conf. dr. Cătălina Stan, Facultatea de Farmacie, UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, Prof. Dr. Evelina Moraru, UMF “Gr.T. Popa” Iaşi, Şef Lucrări Dr. Lăcrămioara Ochiuz, Facultatea de Farmacie, UMF “Gr.T. Popa” Iaşi.
Pharma Forum 2014 îşi propune să promoveze imaginea farmaciştilor şi a asistenţilor de farmacie din România, aducând în prim plan rolul şi locul farmacistului în sistemul de sănătate. Agenda Pharma Forum 2014 cuprinde subiecte precum ‘Farmacia modernă, componentă importantă a sistemului de sănătate’, ‘Farmacistul: ghid, educator, consilier’, ‘Managementul performant al farmaciei actuale’, ‘Rolul farmacistului în menţinerea sănătăţii pacientului’.

Pharma Forum Iaşi îi are ca parteneri pe Boehringer Ingelheim, Johnson&Johnson, Antibiotice, Ipsen, Picara, Merk, Kitonail, Fiterman Pharma, Nurofen pentru copii, Strepsils, Biofarm, Torrent, Vifor Pharma, Neuroage, Sunviro Pharma, BMW, iar ca parteneri media pe mf-Ziarul Medicului de Familie, Romedic, Paginafarmaciştilor, Medicalmanager, ComunicateMedicale.ro, SanatateaTV, GhidCabinet.

Pharma Forum Iaşi se va desfăşura la Hotel Unirea – Sala Cuza, Piaţa Unirii nr. 5, manifestarea fiind creditată de Colegiul Farmaciştilor din România cu 16 puncte EFC şi în curs de acreditare de OAMGMAMR, filiala Bucureşti. Pentru mai multe informaţii privind agenda evenimentului şi speakeri, vizitaţi site-ul www.pharma-business.ro.


"Iasi, gazda Pharma Forum" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Alexandra Pârvulescu
Email:alexandra.parvulescu@pharmabusiness.com.ro
Telefon:0732.770.884

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Piata farmaceutica, crestere peste resursele alocate, dar sub nevoile reale de tratament

Conform rezultatelor din trimestrul 3 ale studiului Pharma & Hospital Report, Cegedim România estimează că valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 2,88 miliarde(...) citeste mai departe



Romania ar putea castiga anual 1 miliard de Euro prin cresterea investitiilor in tratarea(...)

Conform celui mai recent raport al Societăţii Europene de Cardiologie, România pierde anual peste 1 miliard de Euro din cauza scăderii productivităţii bolnavilor care sunt nevoiţi să îşi ia concediu(...) citeste mai departe



Timisoara, gazda primei editii a Pharma Forum 2014

Prima ediţie din acest an a manifestării ştiinţifice dedicată farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie din România - Pharma Forum, va avea loc la Timişoara, în perioada 26-27 februarie. citeste mai departe



GSK Romania a publicat primul Raport de Responsabilitate Corporativa

GSK România publică primul său Raport de Responsabilitate Corporativă, un document care descrie activitățile desfășurate de companie în vederea realizării misiunii sale în România, ce se bazează pe(...) citeste mai departe



Cea de-a cincea editie a Pharma Forum Bucuresti a adunat peste 600 de farmacisti din Capitala si(...)

Cea de-a cincea ediţie a Pharma Forum Bucureşti, organizată de Pharma Business Solutions sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România, a reunite în data de 4-5 octombrie 2012, peste 600 de(...) citeste mai departe