APMGR cere re-evaluarea listei de medicamente compensate si gratuite pe baza unor criterii stiintifice riguroase

APMGR cere re-evaluarea listei de medicamente compensate si gratuite pe baza unor criterii stiintifice riguroase
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită Guvernului re-evaluarea listei extinse de medicamente compensate și gratuite pe baza criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale (HTA) acceptate la nivel european, pentru a exista siguranța că noile molecule corespund criteriilor de eficiență medicală și economică.

„Pacienții au nevoie de medicamente care sunt cu adevărat inovative și esențiale pentru tratament. Ori felul în care s-a facut evaluarea celor 167 de molecule propuse pentru noua lista de compensare ridică mari semne de întrebare,” a declarat Dragoș Damian, Președintele APMGR. Conform declarațiilor noii conduceri a Ministerului Sănătății, evaluarea celor peste 160 de dosare s-a făcut în trecut de către o singură persoană, în mai puțin de 6 luni, în vreme ce în țările europene acest proces este unul multidisciplinar care implică munca unei întregi echipe.

În acest context, APMGR salută trecerea unității HTA în subordinea Autorității Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), al cărei Consiliu Științific este format din specialiști de renume din medicină și farmacologie, mulți dintre ei membrii ai Academiei Române sau ai Academiei de Științe Medicale, și care poate deveni garantul elaborării unei liste de medicamente compensate cu adevarat benefică pentru pacienți. „Decizia transferării responsabilității către ANMDM este un prim pas absolut necesar în procesul de elaborare a noii liste și credem că acest proces trebuie să înceapă cât mai curând posibil pentru a permite pacienților accesul la medicamente noi. Trecerea HTA în subordinea ANMDM este benefică și pentru faptul că în Consiliul Științific sunt reprezentanți ai industriei farmaceutice inovative și generice, care pot astfel, prin argumente bazate pe dovezi, să își susțină punctele de vedere” a adăugat Damian.

APMGR solicită, în același timp, înființarea unei structuri de farmaco-economie în cadrul unității de HTA, care să facă o evaluare reală a impactului financiar corespunzător includerii de molecule noi în sistemele de compensare. Conform estimărilor preliminare, costurile anuale suplimentare determinate de medicamentele noi propuse în acest moment ar putea ajunge la circa 2 miliarde lei în 2016. Aceste costuri nu sunt incluse în bugetul alocat consumului de medicamente și nu pot fi suportate de către producători prin taxa clawback.

APMGR propune autorităților și industriei și o regândire completă a sistemului de compensare a tratamentelor farmaceutice, bazat și pe criterii de eficiență economică. În acest sens, o soluție pentru introducerea de noi medicamente pe lista de compensate ar putea fi compensarea la un nivel de referință inferior a moleculelor noi care au indicații și efecte similare cu alternativele lor mai accesibile.
În același timp, APMGR consideră că dezbaterea pe tema extinderii listei de mediamente compensate a acaparat inacceptabil discuțiile referitoare la sistemul sanitar.

“Discutăm foarte mult de medicamente noi, uitând de listele de așteptare pentru medicamente sau de probleme la fel de grave, cum ar fi migrația și salarizarea cadrelor medicale sau degradarea infrastructurii spitaliceşti,” a spus Damian.


"APMGR cere re-evaluarea listei de medicamente compensate si gratuite pe baza unor criterii stiintifice riguroase" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Andreea Curelea
Email:andreea.curelea@grayling.com
Telefon:0744 689 086

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Pharma Forum Bacau, 24-25 octombrie 2013

Pharma Business Services organizează sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România o nouă ediţie a conferinţei Pharma Forum care va avea loc în Bacau, la Centrul de Afaceri si Expozitional(...) citeste mai departe



Glenmark Pharmaceuticals Ltd, dublu premiată la SCRIP Awards 2011

Glenmark Pharmaceuticals Ltd a primit două recunoașteri internaționale pentru: ”cea mai bună companie de pe piețele în curs de dezvoltare” și ”compania cu cele mai multe molecule în curs de(...) citeste mai departe



Phama Forum la Bucuresti, 2-3 octombrie 2014

Farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt aşteptaţi în perioada 2-3 octombrie la Pharma Forum Bucureşti, eveniment organizat de Pharma Business Services sub auspiciile Colegiului Farmaciştilor din(...) citeste mai departe



Pharma Forum Targu Mures, 14-15 martie 2013

PHARMA BUSINESS organizează în parteneriat cu Colegiului Farmaciștilor din România o nouă ediție a Pharma Forum în Târgu Mureș, unde vă așteptăm să fiți alături de noi în perioada 14 - 15 martie(...) citeste mai departe



Forumul Viitorul farmaciei comunitare independente din Romania, 7-8 iunie 2013, Poiana Brasov

Reprezentanții farmaciilor independente sunt așteptați la Forumul Viitorul farmaciei comunitare independente din România. citeste mai departe