Medical Forum Timisoara se va desfasura in perioada 25-26 februarie 2014

Medical Forum Timisoara se va desfasura in perioada 25-26 februarie 2014
În perioada 25-26 februarie, mf – Ziarul Medicului de Familie împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei organizează la Camera de Comert, Industrie și Agricultura Timiș – sala Europa, Bv.Eroilor de la Tisa nr.22, cea de-a VI-a ediție a conferinței Medical Forum, un eveniment cu tradiţie dedicat medicilor de familie.

Aflat la cea de-a VI-a ediţie, evenimentul Medical Forum reprezintă un prilej deosebit pentru medicii de familie, autorităţi, dar şi pentru rezidenţii din medicina de familie să dezbată cele mai stringente probleme cu care se confruntă asistenţa medicală primară.
Cele patru sesiuni ale forumului se vor desfăşura pe parcursul a două zile şi vor fi moderate de dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, la eveniment fiind aşteptaţi aproximativ 200 de participanţi.

Ediţia din acest an a Medical Forum îşi propune să aducă în atenţia participanţilor subiecte incitante referitoare la rolul şi locul medicului de familie în actualul context economico – social.

Pe parcursul celor două zile, vor fi abordate teme specifice medicinei de familie în sistemul medical românesc, precum: “Medicina de familie, avangarda sistemului medical”, “Importanţa screening-ului şi diagnosticului precoce în HCB”, “Managementul Diabetului Zaharat de tip II- abordare din perspectiva medicului de familie”, “Strategii terapeutice în răceala comună“,”Tulburările de memorie şi depresia - ce este necesar să ştim”, “Elemente de actualitate în evaluarea şi tratamentul hipertensiunii arteriale“,“Pachetul de servicii medicale de bază. Ce aduce nou în activitatea cabinetului de medicină primară?”, “Prevenţia primară, secundară şi terţiară în activitatea medicului de familie”, “Managementul Cabinetului MP”, “Un nou concept privind consultaţia prenatală”, “ Importanţa diagnosticului precoce şi corect al leziunilor melanocitare”, “Locul şi rolul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei în tratamentul modern al THA“, “Interacţiuni medicamentoase cu relevanţă clinică în practica medicului de familie”, “Rolul medicilor de familie în monitorizarea pacientelor depistate cu leziuni LSIL în cadrul programului de screening al cancerului de col uterin”, “Managementul Bolnavului Cronic în cabinetul medicului de familie”, “Proiectul HU-RO de prevenţie cardiovasculară – rezultate şi perspective”, “Consilierea privind asigurarea unui stil de viaţă sănătos în hipertensiunea arterială”, “Evaluarea şi monitorizarea ecografică a adenopatiilor superficiale şi profunde – actualităţi şi perspective”, “Grupul de vaccinologie al SNMF”, “Vaccinarea cu vaccin hexavalent în Programul Naţional de Imunizări”, “Ghiduri şi protocoale terapeutice”, “Legislaţia necesară functionării cabinetului mf”, “Screening-ul în cabinetul medicului de familie – o abordare utilă pentru medic; distractivă pentru pacient”, “FRAX – Osteoporoză”, “Contractul Cadru şi normele ce intervin în funcţionarea CMI”.

„Medical Forum este o manifestare de suflet pentru medicii de familie. De ani buni transmitem cu rigurozitate colegilor noştri mesaje de imagine, de profesionalism şi de solidaritate în toate oraşele importante ale ţării. Ne ocupăm cu atenţie de profesie, de organizaţiile noastre, dar şi de problemele practice - legislative şi contractuale, de care ne lovim în fiecare zi în cabinetele noastre. Medical Forum un eveniment special care ne oferă anual prilejul să fim împreună şi să aducem la zi problemele noastre”, declară dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Printre lectorii invitaţi se numără Dr. Rodica TĂNĂSESCU, Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei, Dr. Claudia IFTODE, Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei Timiş, Prof. Dr. Marius RAICA, Rector, UMF "Victor Babeş" Timişoara, Dr. Sanda IANCU, Medic Şef, CJAS Timiş, Prof. Dr. Romulus TIMAR, UMF “Victor Babes” Timişoara, Prof. Dr. Octavian Fulger LAZĂR, Preşedinte, Colegiul Medicilor Timiş, Dr. Viviana IVAN, Prof. Dr. Horia Sabin VERMEŞAN, Director Executiv DSP Timiş, Prof. Dr. Doru Mihai ANASTASIU, Facultatea de Medicină, UMF "Victor Babeş" Timişoara, Prof. Dr. Caius SOLOVAN, Facultatea de Medicină, UMF "Victor Babeş" Timişoara, Dr Anca Alexandra MATUSZ, medic primar de medicina familiei, doctor în ştiinţe medicale Timiş, Dr. Marius ŢURCAN, Prof. Dr. Simona DRĂGAN, Prorector, UMF "Victor Babeş" Timişoara, Prof. Dr. Elena ARDELEANU, Şef Catedră Medicina Familiei, UMF "Victor Babeş" Timişoara, Dr. Mihai IACOB, Societatea de Medicina Familiei Timiş, Prof. Dr. Mihai DRĂGOI, Centrul Medical Prof. Dr. Mihai Drăgoi, Dr. Adrian DĂRABANŢIU, Medic de Familie Arad.

Producătorii şi distribuitorii de medicamente prezenţi la manifestare vor avea expuneri ce vin în întâmpinarea nevoii de informare a medicilor prin conectarea acestora la noutăţile existente pe piaţa de profil.

Evenimentul îi are ca parteneri pe: Angelini, Fiterman Pharma, Labormed, Pfizer, Biofarm, Pharma Iasi, Sanofi Pasteur, Bristol Myers Squibb, Reckitt Benckiser, GSK, iar ca parteneri media pe mf-ziarul medicului de familie, Romedic, Medicalmanager, ComunicateMedicale.ro, SanatateaTV, Paginamedicala, GhidCabinet, Farma Media.

Informaţii suplimentare: Ada Voicu, telefon 0756 111273, sau e-mail: ada.voicu@pharmabusiness.com.ro


"Medical Forum Timisoara se va desfasura in perioada 25-26 februarie 2014" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Ada Voicu
Email:ada.voicu@pharmabusiness.com.ro
Telefon:0756 111273

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Bien Dormir, si somnul nu se lasa asteptat!

Stiati ca mai bine de jumatate din populatia tarilor civilizate se confrunta cu probleme legate de somn? Mai mult decat atat, numarul celor care sufera de afectiuni psihice este in continua crestere.(...) citeste mai departe



Medicii de familie vor, dar nu-i destul, trebuie sa fie posibil

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) dorește să tragă un semnal de alarmă atât pentru populație cât și pentru decidenți asupra proastei pregătiri a momentului implementării cardului(...) citeste mai departe



Medicii de familie propun prelungirea cu o luna a aplicarii contractului-cadru

Medicii de familie propun prelungirea cu o lună a aplicării contractului-cadru, de la 1 aprilie, la 1 mai 2011, timp în care să discute cu autorităţile toate prevederile contractului pentru ca acesta(...) citeste mai departe



Medical Forum Iasi, 24-25 aprilie 2013

"Mf - ziarul medicului de familie" organizează în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei din România o nouă ediţie a Medical Forum în Iaşi, în perioada 24-25 aprilie 2013, la Hotel(...) citeste mai departe



SNMF si FNPMF cer interventia comisarului european pentru sanatate

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicină a Familiei constată că, din păcate, sănătatea populaţiei, accesul la îngrijiri sau stabilitatea asistenţei(...) citeste mai departe