Succes al campaniei de vaccinare ROR prin mobilizarea medicilor de familie

Succes al campaniei de vaccinare ROR prin mobilizarea medicilor de familie
Bucureşti, 4 august 2017. Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) multumește medicilor de familie și asistentelor medicale din cabinetele de medicina familiei care, în urma apelului primului ministru și în urma videoconferinței din 18 iulie a.c., s-au mobilizat exemplar, mergând în teritoriu în afara programului de cabinet ajutând astfel pacienții aflați în comunități vulnerabile să fie vaccinați împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului.

Menționăm că în această ultimă perioadă s-a înregistrat un număr record de vaccinări. O mare parte dintre părinții sceptici care până acum refuzaseră vaccinarea au înțeles gravitatea epidemiei și pericolul la care își expun copiii nevaccinând și au venit la cabinete pentru a solicita recuperarea dozelor pierdute.

Înregistrăm în continuare probleme în primirea dozelor necesare de vaccin pentru vârstele de 6 și 14 ani, precum și pentru gravide și plăgi.

Mulțumim comunităților locale care până în acest moment au acceptat să lucreze în echipe mixte împreună cu medicii de familie și asistenții acestora.

Mulțumim de asemenea asistenților comunitari și mediatorilor sanitari care au mobilizat copiii la vaccinare.

Sperăm că buna colaborare din aceste zile, care constituie premisa unei bune acoperiri cu servicii de sănătate publică, să continue.


"Succes al campaniei de vaccinare ROR prin mobilizarea medicilor de familie" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Birou de Presa SNMF
Email:office@snmf.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferinta Nationala de Medicina Familiei - editia a XI-a, 2015

Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov (AMFB) organizează în perioada 25 – 28 martie 2015, sub egida Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) , a XI-a ediţie a Conferinţei Naţionale(...) citeste mai departe



A cincea editie a Conferintei Medical Forum Bucuresti, 10-11 mai 2012

A cincea ediție a Conferinței Medical Forum București se va desfășura în perioada 10 - 11 mai 2012, la Hotel Ramada Parc, Sala Terra Grand Ballroom și este organizată de ”mf-ziarul medicului de(...) citeste mai departe



FNPMF si SNMF solicita dezbatere publica pe tema Contractului-Cadru

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) și Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) au solicitat astăzi, în conformitate cu dispoziţiile L52/2003 privind transparența(...) citeste mai departe



Medical Forum Iasi, 24-25 aprilie 2013

"Mf - ziarul medicului de familie" organizează în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei din România o nouă ediţie a Medical Forum în Iaşi, în perioada 24-25 aprilie 2013, la Hotel(...) citeste mai departe



SNMF a lansat un portal de educatie medicala continua

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a lansat, în data de 14 martie 2011, portalul www.formaremedicala.ro prin intermediul căruia medicii de familie pot obţine credite EMC într-un mod(...) citeste mai departe