Comunicat de presa: Tratamentele viitorului pentru bolile neurologice - scrie ComunicateMedicale.ro

Comunicat de presa: Tratamentele viitorului pentru bolile neurologice

Comunicat de presa: Tratamentele viitorului pentru bolile neurologice
România ocupă locul 3 în Europa, după Bulgaria şi Macedonia, atât la incidenţă cât şi la mortalitatea secundară bolilor cerebrovasculare, adică accidentului vascular cerebral.

Statisticile oficiale arată că în România rata mortalităţii din cauza accidentului vascular cerebral este de 1276 pacienţi/100.000 locuitori, Aceasta este o valoare mare comparativ cu alte ţări europene, în care rata mortalităţii de aceaşi cauză este mai mică de 300 pacienţi/100.000 locuitori. Trebuie precizat că, incidenţa bolilor neurologice este în România de aproape patru ori mai mare decât în alte ţări ale Uniunii Europene. Bolile cerebrovasculare ucid de patru ori mai mulți români decât alţi cetăţeni europeni și de șapte ori mai mulți decât în SUA.

Studiile arată că, disfuncţiile neuropsihice afectează mai mult de 160 de milioane de europeni - adică 38% din populaţia Europei - în fiecare an. Totodată, 27% din populaţia adultă (cuprinzând persoane cu vârsta între 18 şi 65 de ani) a suferit la un moment dat, pe parcursul ultimului an, o tulburare psihică (anxietate, tulburări ale comportamentului alimentar). Prevalenţa bolilor neuropsihice este mai crescută în rândul femeilor (cu excepţia abuzului de alcool).

S-a estimat că aproximativ 83 de milioane de oameni suferă de boli neuropsihice, dar şi acest număr subestimează numărul real al pacienţilor, având în vedere faptul că au fost luate în considerare doar persoanele sub 65 de ani. Afecţiunile neuro-psihice determină 19% din cazurile cu dizabilităţi, comparativ cu procentul de dizabilităţi secundare afecţiunilor cardio-vasculare - 4%. Dintre acestea cele mai severe sunt: tulburarea depresivă 5,6%, dependenţa etanolică 3,3%, automutilările 2%, boala Alzheimer şi alte demenţe 2%.

Despre toate aceste aspecte dar şi despre multe alte teme de larg interes se va discuta în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente medicale ale anului. Este vorba despre Congresului Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), care va avea loc în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, la Praga.

„Congresul SSNN este la a noua ediţie şi ca de fiecare dată se bucură de participarea unui număr mare de personalităţi medicale din Israel, SUA, Italia, Germania, Suedia, Rusia, Cehia, Austria şi nu în ultimul rând din România. Programul ştiinţific este vast, principalele teme discutate fiind ultimele descoperiri din domeniul bolilor vasculare cerebrale, traumatismelor craniocerebrale şi bolilor neurodegenerative. Importanţa congresului este remarcabilă, deoarece reuneşte oameni cu o vastă experientă profesională care reuşesc să integreze informaţiile oferite din perspective diverse într-un tot unitar. Aceşti savanţi se străduiesc să descifreze mecanismele moleculare ale bolilor neurologice, descoperirile lor stând la baza diagnosticului precoce şi al tratamentului eficient. De asemenea este important să menţionam aportul neurologiei româneşti la aceasta manifestare, dovedind în acest fel ca avem oameni valorosi, recunoscuţi pe plan internaţional.” a declarat Prof. dr. Dafin Muresanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi al Societăţii de Neurologie din România.

În ceea ce priveşte expunerile, din lunga listă nu vor lipsi prezentările din domeniul cercetării fundamentale. Accidentul vascular cerebral constituie un subiect major şi pentru că, în România, reprezintă o cauza foarte importantă de morbiditate şi mortalitate. “Sperăm că progresele pe care le anticipăm vor deveni curând realitate, venind din armonizarea neuroprotecţiei cu tromboliza şi cu neuroreabilitarea. Viitorul ne-ar putea aduce implementarea conceptului ştiinţific de tratament continuu din faza acută până la reabilitarea de lungă durată, promovat de noi şi prezentat în cadrul reuniunilor Societăţii de Neurologie din România şi ale Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. Este recomandabil să înlocuim abordarea clasică, segmentară în care şansele unei recuperări optime sunt mai reduse atât în accidetul vascular cerebral cât şi în traumatismele cranio-cerebrale.” a mai adăugat Prof. dr Dafin Mureşanu.

Cifrele arată că, România se situează pe un loc fruntaş la capitolul accident vascular cerebral. În ţara noastră cea mai frecventă cauză de deces este reprezentată de bolile cardiovasculare, urmată de accidentul vascular cerebral şi cancerul pulmonar. Accidentul vascular cerebral reprezintă principala cauză de dizabilitate permanentă.

Există mulţi factori favorizanţi pentru apariţia bolilor neurologice. De exemplu, pentru accidentul vascular cerebral sunt ateroscleroza (depunerile de colesterol la nivelul vaselor de sânge), hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, creştererea colesterolului şi/sau trigliceridelor, fumatul, bolile cardiace, consumul exagerat de băuturi alcoolice, vâsta înaintată.

Pot fi aceste boli prevenite? Specialiştii sunt că da. “Cea mai importantă şi eficientă metodă de prevenţie a bolilor neurologice este modificarea stilului de viaţă. Şi aici este vorba în principal despre dietă, activitatea fizică, consumul de băuturi alcoolice, fumatul, consumul de droguri, etc.Tot în metodele eficiente de prevenţie intra şi vizitele periodice la medic pentru depistarea şi tratamentul adecvat al suferinţelor care favorizeaza apariţia bolilor neurologice. Exista o serie de factori favorizanţi care pot fi modificaţi, cum ar fi: hipertensiunea arterială - tensiunea arterială ar trebuie verificată regulat şi tratată corespunzător; renunţarea la fumat şi consumul moderat de alcool; evitarea sedentarismului, tratarea diabetului zaharat.”, a conchis preşedintele Societaţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi al Societăţii de Neurologie din România.


Download comunicat NEUROLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Comunicat de presa: Tratamentele viitorului pentru bolile neurologice" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:media@ssnn.ro
Telefon:0723883213

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Statistici: Numarul bolnavilor de Parkinson se va dubla pana in anul 2030

Statisticile Asociaţiei Europene de Parkinson trag un semnal de alarmă cu privire la incidenţa cazurilor de Parkinson în viitor. Ultimele date arată că la nivel european sunt 1,2 milioane pacienţi cu(...) citeste mai departe



Conferinta de presa pentru lansarea unui program destinat copiilor cu ADHD

Joi, 17 martie 2011, la ora 10:30 la Hotelul Novotel, sala Paris, are loc o conferinta de presa cu totul deosebita: Ministerul Sanatatii si Ministerul Educatiei au gandit un program destinat copiilor(...) citeste mai departe



Distonia, boala corpului care nu te mai asculta

Asociația persoanelor cu distonie, Children’s Joy și compania de comunicare medicală Houston NPA organizează, sub egida Societății de Neurologie din România, conferința „Distonia, boala corpului care(...) citeste mai departe



O noua speranta pentru pacientii cu scleroza multipla

Cercetatorii de la Roche au inregistrat progrese majore cu o noua molecula destinata tratamentului sclerozei multiple recurent - remisiva citeste mai departe



A fost lansata campania Impreuna invingem Scleroza Multipla

Societatea de Scleroză Multiplă, Societatea Neurologilor din România şi Colegiul Medicilor din România, lansează astăzi, 6 februarie 2014, campania naţională de informare şi susţinere a drepturilor(...) citeste mai departe