Ateliere de lucru de screening in oncologie pentru medicii de familie

Ateliere de lucru de screening in oncologie pentru medicii de familie
Medicii de familie din Transilvania sunt asteptati la atelierele de lucru de screening in oncologie ce au loc in luna septembrie in Targu-Mures (12-13 septembrie) si Bistrita (19-20 septembrie).

Medicii de familie din Transilvania sunt asteptati la atelierele de lucru de screening in oncologie ce au loc in luna septembrie in Targu-Mures (12-13 septembrie) si Bistrita (19-20 septembrie). Organizate sub egida Asociatiei Medisprof, seminariile aduc in discutie problematica tehnicilor de screening in cancer, subliniind importanta colaborarii intre oncologi si medicii de familie, acestia din urma fiind primele si poate cele mai importante cadre medicale in depistarea cancerului.

Screeningul in oncologie se refera la totalitatea procedurilor si examinarilor prin care se poate depista boala inaintea aparitiei simptomelor, aspect ce ajuta la descoperirea in faza incipenta a cancerului si creste sansa unui prognostic favorabil. „Medicii de familie sunt cei ce pot indruma pacientii catre screening si este esential ca acestia sa inteleaga ce presupune si cum se desfasoara fiecare procedura, dar si sa fie la curent cu noile metode de investigatii in acest scop” afirma dr. Adrian Udrea, medic primar oncolog.

Manifestarile vor fi creditate de Colegiul Medicilor cu puncte EMC si se adreseaza atat cadrelor specializate in medicina de familie/medicina generala, cat si medicilor rezidenti. Prelegerile vor fi tinute de medici specializati in oncologie, membrii ai Asociatiei Medisprof, personal cu experienta, instruit in tara si strainatate.„Atelierele se desfasoara pe parcursul a 2 zile, timp in care medicii de familie se vor
familiariza cu principiile generale de screening in domeniul oncologiei si vor aprofunda tehnicile unor astfel de investigatii in cazul celor mai frecvente tumori, cum sunt cele localizate la nivelul sanului, colonului, prostatei sau colului uterin” adauga dr. Andrei Ungureanu, medic specialist oncolog.

Atelierele de lucru fac parte dintr-un proiect mai amplu al Asociatiei Medisprof prin care aceasta si-a propus sa pregateasca medicii de familie din intreaga tara cu privire la metodele de screening in oncologie, urmand ca anul viitor astfel de seminarii sa se organizeze si in alte orase din Romania. Procedura de inscriere este foarte simpla, cadrele medicale interesate trebuind doar sa achite taxa aferenta si sa trimita organizatorilor prin e-mail sau fax formularul de inscriere ce se regaseste pe pagina web a asociatiei: www.medisprof.ro/asociatie.

Asociatia Medisprof a fost infiintata in anul 2011 in Cluj Napoca, principalele sale obiective pe parcursul dezvoltarii fiind: sprijinirea si imbunatatirea retelei medicale oncologice din Romania, promovarea si sustinerea unor politici de depistare precoce a cancerului si de reducere a factorilor de risc la care este expusa populatia, dar si sustinerea unor activitati educative profesionale la nivelul cadrelor medicale specializate.

Dr. Adrian Udrea
Membru consiliul director
Asociatia Medisprof
info@medisprof.ro
www.medisprof.ro
0264.439.270


Download comunicat ONCOLOGIE - GastroFest, editia I - Traditie si inovatie in abordarea afectiunilor hepatice Download fisier atasat comunicatului

"Ateliere de lucru de screening in oncologie pentru medicii de familie" adaugat de D\'Avantage Consult 212564


 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Asociatia Daruieste Viata a reusit sa determine Ministerul Sanatatii sa deconteze analize esentiale(...)

Ministerul Sănătății, alături de Casa Națională de Sănătate se angajează să finanțeze, începând cu 1 ianuarie 2015, analizele necesare diagnosticării în profunzime si(...) citeste mai departe



Conferinta Nationala a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, 29 iunie-2 iulie 2017, Editia(...)

A IX-a editie a Conferintei Nationale a Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, desfasurata la Poiana Brasov in perioada 29.06-02.07.2017 si avand ca tema ,,Noutati in lupta(...) citeste mai departe



Conferinta „Inovatie pentru Viata” Timisoara: Progresul in oncologie – noi sanse in lupta(...)

Peste opt milioane de oameni din întreaga lume își pierd viața din cauza cancerului în fiecare an. Pe lângă impactul teribil din punct de vedere al sănătății, consecințele afecțiunilor(...) citeste mai departe



Pavel Bartos si supravietuitorii in lupta cu cancerul au inaugurat sectia de oncologie de la(...)

Sectia de Oncologie de la Spitalul Universitar de Urgenta Elias din Bucuresti a fost renovata si utilata in urma unei investitii in valoare de 150.000 de euro a Asociatiei Daruieste Viata, realizata(...) citeste mai departe



Astazi marcam Ziua Internationala de Lupta Impotriva Cancerului: la fiecare 5 ore, o femeie moare(...)

Cancerul continuă să facă ravagii în rândul românilor, rata de mortalitate fiind de 248 de cazuri la 100.000 de locuitori, cu 18% mai mare față de media Uniunii Europene și cu 65% mai(...) citeste mai departe