Cancerul – diagnosticat de obicei in stadii avansate

Cancerul – diagnosticat de obicei in stadii avansate
GfK România realizează anual studiul Onco Monitor prin care îşi propune să afle de la medicii specialişti oncologi care sunt patologiile oncologice cel mai frecvent întâlnite în cabinet, care este profilul pacienţilor cu un anumit diagnostic şi tratamentul aplicat acestora, precum și care sunt canalele prin care acești medici se informează referitor la tratamentele noi.

Rezultatele acestei cercetări arată că afecțiunile oncologice cel mai frecvent întâlnite în cabinetele medicilor oncologi sunt cancerul de sân, cancerul de plămâni, cancerul de prostată și cancerul colo-rectal, iar cel mai rar întâlnite sunt cancerul de vezică biliară, cancerul tiroidian și testicular.

În medie, un medic specialist oncolog consultă pe lună peste 40 de paciente cu cancer de sân, peste 20 pacienți cu cancer de plămâni, peste 20 pacienți cu cancer de prostată, 7 pacienți cu cancer renal, 7 cu cancer gastric și 7 cu cancer al vezicii urinare.

Dintre pacienții consultați lunar de un medic specialist, în cazul patologiei oncologice renale sau de plămân, o treime sunt pacienți nou diagnosticați, majoritatea în stadii foarte avansate (peste 70% dintre pacienții nou diagnosticați cu cancer de plămâni și peste 60% dintre pacienții nou diagnosticați cu cancer renal sunt în stadiul 4), pe când în cazul patologiei oncologice a sânului, aproximativ o cincime sunt paciente nou diagnosticate, majoritor în stadiul 2 și 3.

Profilul pacientului cu cancer renal sau de plămâni din România indică un bărbat (70% dintre pacienți cu cancer renal și 75% dintre pacienții cu cancer de plămâni) cu o vârsta medie de 60 de ani, respectiv 62 de ani. Pacienta cu cancer de sân are în medie 57 de ani.

Terapii asociate și specializări medicale
Agresivitatea terapiilor de atac în aceste patologii poate face necesară administrarea unor terapii asociate tratamentului de fond care să contracareze efectele adverse, terapii din categoria medicamentelor antiemetice sau hepatoprotectoarelor. Studiul GfK relevă diferențe de la o patologie la alta în ceea ce privește proporția pacienților care primesc astfel de terapii asociate, strâns corelate cu gradul de agresivitate al terapiei de fond. Astfel, doar puțin peste o treime dintre pacienți cu cancer renal primesc și un tratament asociat, în cazul pacientelor cu cancer de sân, 50% primesc o astfel de terapie, pe cand în cazul pacienților cu cancer de plămâni, peste 80% primesc o terapie asociată din categoriile menționate.

În afara medicului oncolog, pe traseul pacientului cu afecțiuni oncologice intervin diferite alte specializări. Astfel, în cazul pacientului cu cancer renal un rol important îl joacă medicul specialist urolog, iar în cel al pacientului cu cancer de plămâni, medicul specialist pneumolog - majoritatea pacienților cu cancer renal, respectiv cancer de plămâni fiind diagnosticați de către medici aparținând acestor specializări medicale. Pe traseul pacientei cu cancer de sân, diagnosticul poate fi dat de o varietate mai mare de specializări medicale decât în celelalte patologii menționate.

Metodologie studiu GfK Onco Monitor
GfK Onco Monitor este un studiu multi-client realizat anual. Acest val a fost derulat în octombrie 2013, pe un eşantion de 70 de medici oncologi care au completat un chestionar de 25 de minute și 289 fișe pentru pacienți cu cancer de plămâni, 311 fișe pentru paciente cu cancer de sân și 224 fișe pentru pacienți cu cancer renal. Următorul val este planificat în ultimul trimestru al anului 2014.

GfK România
Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România este, de peste 12 ani, institutul numărul 1 de cercetare de piaţă, cu o cifră de afaceri de aproape 12,5 milioane euro în 2012. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Choices şi Consumer Experiences.

În sectorul Consumer Choices adunăm continuu informaţii despre vânzarile din retail a bunurilor de consum tehnologice şi date despre consumul media.

Sectorul Consumer Experiences este specializat în probleme de marketing operaţional şi strategic în practic toate industriile şi pieţele.
Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 13.000 de experţi care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de ţări.


"Cancerul – diagnosticat de obicei in stadii avansate" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Raluca Bob
Email:raluca.bob@gfk.com
Telefon:0745 121 331

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Contracepţia ca factor de risc în cancer – mit sau realitate?

Există numeroase controverse legate de pilulele contraceptive şi riscul crescut de cancer pe care îl au, în special pentru femeile care le utilizează o perioadă îndelungată de timp. Această(...) citeste mai departe



Simpozionul Preventia , diagnosticul si tratamentul in neoplasmul de san, col uterin si ovarian

Elpida Medical Events (EME) si Fundaţia pentru Educaţie si Ştiinţă Titu Maiorescu (FESTIMA), in parteneriat cu Universitatea Titu Maiorescu si Atena Metropolitan Hospital, va adreseaza invitatia(...) citeste mai departe



Un europarlamentar roman sesizeaza Comisia Europeana despre accesul limitat la tratament a(...)

Comisia Europeana cere prin Directiva Transparentei ca guvernul statelor membre sa ia decizia rambursarii medicamentelor noi la cel mult 180 de zile de la primirea aprobarilor de punere pe piata. (...) citeste mai departe



Ziua Internationala a Copilului cu Cancer va fi marcata printr-o expozitie de desene ale copiilor(...)

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului cu Cancer - 15 Februarie, Asociația P.A.V.E.L, asociația părinților cu copii bolnavi de cancer, leucemie și anemii grave în parteneriat cu Comisia(...) citeste mai departe



Studiu privind afectiunile oncologice feminine in Romania

București, 8 martie. Implementarea și promovarea programelor de screening gratuite și creșterea nivelului de educație sanitară a populației, măsuri necesare pentru managementul cancerelor(...) citeste mai departe