Orteze de genunchi de calitate superioară

Orteze de genunchi de calitate superioară
Centrul Ortopedica, cel mai important furnizor de dispozitive medicale din România, vine în sprijinul persoanelor care suferă de diferite afecţiuni ale genunchiului, prin ortezele de genunchi disponibile. Pentru aceste orteze de genunchi, producătorul Orliman a folosit trei tipuri de materiale distincte, fiecare cu proprietăţi proprii, Thermo-Med, 3-Tex şi Rodisil.

Dispozitivele Thermo-Med oferite de Ortopedica sunt extrem de utile în procesul de prevenire şi de recuperare a leziunilor, iar datorită proprietăţilor termoizolante utilizate, acestea menţin căldura corporală, permiţând muşchilor şi tendoanelor să lucreze la temperatură optimă. Acestea conţin un material exterior din nylon, cauciuc (neopren) şi un material interior, flauşat. Specialiştii din cadrul Centrului Ortopedica vă vor ajuta să selectaţi mărimea potrivită pentru utilizarea individuală, astfel încât produsul medical să exercite o compresie adecvată fără a stânjeni circulaţia sângelui.
Ortezele de genunchi din gama 3-TEX au un concept care se bazează pe principiile terapiei funcţionale, pentru tratamentul afecţiunilor patologice articulare, care combină eficacitatea din punct de vedere clinic, cu uşurinţa în utilizare.

Modele de orteze de genunchi 3-Tex

Orteza de genunchi mobilă, cu suport patelar şi articulaţie flexibilă, recomandată post-operator, este confecţionată dintr-un material textil compus din trei straturi, microfibră la exterior, burete şi bumbac, la interior, permiţând pielii să respire. Aceasta are articulaţii flexibile, cu deschidere popliteală, iar sistemul de reglare şi fixare este format din cele două benzi prevăzute cu micro-Velcro, ce se înfăşoară în jurul coapsei şi gambei.

Orteza de genunchi mobilă, cu articulaţie flexibilă, oferită de Ortopedica este indicată în cazul tratamentelor post-chirurgicale ale genunchiului. Permite o utilizare uşoară şi rapidă şi o variaţie a gradului de compresie, în funcţie de nivelul de activitate, inclusiv pentru activităţi sportive sau la locul de muncă.

Aceleaşi caracteristici şi indicaţii le prezintă şi orteza de genunchi mobilă, cu suport patelar şi articulaţie policentrică, care are fixare Velcro 3-Tex.

Producătorul Orliman a elaborat un concept de fabricaţie cu ajutorul materialelor tricotate plane, care include o structură formată din mai multe fire, ceea ce furnizează o deosebită compresie activă, fiind permisă o mai bună adaptare, chiar şi pentru pacienţii cu morfologii diverse. Astfel, au fost create ortezele de genunchi din gama Rodisil, care combină patru tipuri diferite de compresie. Această tehnologie nouă şi utilizarea perniţelor vâscoelastice inserate efectuează un masaj superficial, iar în combinaţie cu compresia exercitată de către ţesătura care stimulează circulaţia sanguină şi metabolismul celular, accelerează astfel procesul de recuperare. Ortezele de genunchi din gama Rodisil, disponibile în cadrul centrului Ortopedica, sunt destinate celor mai importante dintre afecţiunile patologice, garantând o asistenţă medicală adecvată.

Centrul Ortopedica oferă şi orteze de genunchi din gama Donjoy în care sunt incluse mai multe modele de orteze iar unele dintre acestea sunt specifice anumitor afecţiuni. Astfel, orteza de genunchi mobilă pentru maladia Osgood-Schlatter, cu silicon este realizată dintr-un material moale flauşat şi spumă de polietinelă (burete) iar în zona patelară este prevăzută cu o pelotă detaşabilă din silicon. Orteza de genunchi asigură compresie asupra tendonului cvadriceps deasupra zonei de inserare în tuberozitatea tibială, determinând reducerea forţelor de tracţiune în zona respectivă.

Sistem de pârghie cu patru forţe

Tot în gama Donjoy sunt incluse şi ortezele pentru membrul inferior şi superior. Acestea prezintă o caracteristică principală şi anume sistemul pârghie cu 4 forţe a cărui configuraţie cuprinde brăţări rigide şi benzi Velcro de fixare. Acest sistem permite aplicarea unei forţe superioare asupra tibiei prevenind astfel deplasarea anterioară a acesteia.

Pacienţii cu deficienţă a LIA (ligament încrucişat anterior) prezintă instabilitate anterolaterală a articulaţiei de genunchi, care determină deplasarea acesteia. Încercarea de derotare şi de control a instabilităţii articulaţiei de genunchi cu deficienţă a LIA în mod direct utilizând o orteză, este foarte greu de realizat. În acest sens ortezele de genunchi pentru ligamente încrucişate Donjoy încearcă să stabilizeze genunchiul într-un mod indirect utilizând modelul biomecanic cu 4 forţe. Sistemul tip pârghie cu 4 forţe este dovedit clinic a fi cel mai eficace sistem pentru prevenirea deplasării anterioare a tibiei.

Ortezele de genunchi care utilizează sistemul pârghie cu patru forţe sunt de mai multe tipuri. Acestea sunt recomandate nu numai în cazul instabilităţilor medii până la severe ale LIA, dar şi pentru LIP (ligament încrucişat posterior), LCM (ligament colateral medial) şi LCL (ligament colateral lateral). Ortezele sunt indicate pentru protecţie împotriva leziunilor şi asigurarea mişcărilor la nivel performant.

Centrul Ortopedica asigură pacienţilor produse medicale, la standarde superioare. Specialiştii care lucrează în cadrul centrului identifică nevoile fiecărui pacient şi se asigură că recomandă cele mai bune soluţii. Îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care necesită sprijinul centrului Ortopedica, este misiunea pe care specialiştii centrului o desfăşoară cu seriozitate şi profesionalism, în fiecare zi.


Download comunicat ORTOPEDIE - Download fisier atasat comunicatului

"Orteze de genunchi de calitate superioară" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Cornelia TONE
Email:comunicare@sanatateapressgroup.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Mobilitate, independenţă, confort - Fotolii rulante oferite de Centrul Ortopedica

Mobilitate, independenţă, confort. Acestea sunt idealurile principalului jucător de pe piaţa românească a dispozitivelor medicale, Centrul Ortopedica. O categorie a dispozitivelor medicale(...) citeste mai departe



Asociatia de Podiatrie lanseaza primul „Manual de Biomecanica in Patologia Piciorului si a(...)

Asociația de Podiatrie le oferă profesioniștilor implicați în managementul afecțiunilor picioarelor primul „Manual de biomecanică în patologia piciorului și a gleznei”, un volum complex(...) citeste mai departe



Ziua Mondiala a Osteoporozei, 18-20 octombrie 2013: conferinte specialisti, workshop pacienti,(...)

Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru al doilea an consecutiv în București, în perioada 18-20 octombrie 2013, prin acțiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a(...) citeste mai departe



Caz inedit la Spitalul Euroclinic - Pacient de 98 de ani, operat de artroplastie a șoldului

Miercuri, 9 februarie, cel mai in vârsta pacient tratat într-un spital privat a ales Euroclinic pentru o operaţie de artoplastie. Pacientul de 98 de ani este un fost medic irakian care a fost(...) citeste mai departe



Workshop medical,“Ulcerul trofic de gambă”

Societatea Română de Flebectomie (SRF) organizează în data de 29 ianuarie 2011 workshop-ul “Ulcerul trofic de gambă”. citeste mai departe