Dispozitive medicale confortabile si cu eficacitate terapeutica oferite de Ortopedica

Dispozitive medicale confortabile si cu eficacitate terapeutica oferite de Ortopedica
Centrul Ortopedica a câştigat încrederea pacienţilor prin diversitatea şi disponibilitatea produselor pe care le oferă, reuşind în scurt timp să devină principalul furnizor de dispozitive medicale din România.

Toate produsele oferite au o calitate superioară, adusă la standarde europene, fiind testate în prealabil şi primind acceptul forurilor internaţionale de profil, dar şi interesul medicilor şi al pacienţilor.

Persoanele care au afecţiuni ale coloanei vertebrale pot găsi în cadrul centrului orteze elastice lombosacrale şi dorsolombare, confecţionate din materiale de calitate, ce permit circulaţia aerului şi respiraţia pielii, oferind în acelaşi timp o eficacitate terapeutică deosebită. Pe lângă orteze, Centrul Ortopedica pune la dispoziţia pacienţilor şi o serie de corsete lombosacrale disponibile în două modele, mai precis scurte şi semirigide înalte.

Corsete lombosacrale confortabile

Corsetele lombosacrale scurte oferite de Ortopedica sunt indicate a fi purtate de pacienţii cu afecţiuni în lumbago, lombosciatică, afecţiuni degenerative, musculatură slăbită, atonie musculară şi tratamente pre şi postchirurgicale. Printre efectele terapeutice deosebite întâlnim susţinerea lombosacrală, o adaptare perfectă la particularităţile anatomice, ceea ce oferă o utilizare comodă, inclusiv datorită materialului plăcut la atingere în contactul cu pielea.
În ceea ce priveşte corsetele lombosacrale semirigide înalte, acestea oferă suport terapeutic beneficiarilor. Fiind foarte confortabile şi uşor de utilizat, oferind o susţinere lombară excelentă, ortezele sunt indicate în afecţiuni cum ar fi lumbago, lombosciatică, afecţiuni degenerative, musculatură slăbită, spondiloartroză şi pentru reabilitare.

Orteze lombosacrale cu eficacitate terapeutică

Confortabilitate, contenţie uniformă şi eficacitate terapeutică. Acestea ar fi câteva dintre principalele beneficii pe care le oferă ortezele lombosacrale pacienţilor cu afecţiuni la nivelul coloanei vertebrale. Produsele din gama de orteze elastice lombosacrale au un aspect plăcut, fiind confecţionate din materiale cu benzi multiple ce permit circularea aerului, având dispozitive de închidere de tip velcro şi tije anterioare şi posterioare din oţel. Materialul de înaltă calitate permite o compresie uniformă, eliminând suprasolicitarea coloanei vertebrale.

La Ortopedica, pacienţii pot găsi o gamă variată de modele de orteze lombosacrale, având posibilitatea alegerii în funcţie de particularităţile şi necesităţile individuale. Modele scurte sau lungi, simple sau întărite cu benzi duble de reglare, modele întărite cu placă de plastic termoformabil la temperaturi joase, ce se adaptează lordozei lombare a pacientului, toate aceste produse medicale acţionează eficient în combaterea afecţiunii prezente.

Ortezele lombosacrale Ortopedica sunt indicate, în funcţie de modelul lor, pentru o gamă largă de afecţiuni cum ar fi lumbago, lombosciatică, musculatură slăbită, atonie, afecţiuni degenerative, profilaxia zonei lombare, atitudinea cifotică, tasări ale vertebrelor, traumatisme la nivel lombar, boli infecţioase ce afectează zona rahidiană, deplasarea discurilor intervertebrale, osteopororoză, tratament post-chirurgical, precum şi în cazurile în care se doreşte corectarea poziţiei coloanei vertebrale.

Orteze dorsolombare cu specific pentru particularităţile anatomice

Centrul Ortopedica oferă o diversitate de dispozitive medicale între care se găsesc şi ortezele dorsolombare cu adaptare perfectă specifică diferitelor particularităţi anatomice, fiind confecţionate din materiale de cea mai bună calitate.

Orteza dorsolombară semirigidă oferă contenţie şi susţinere excelente în zona dorso-lombară, adaptându-se perfect diferitelor particularităţi anatomice ale persoanelor. Acest tip de orteză este recomandat în cazul unor afecţiuni precum spondiloartroza, atonia, musculatura slăbită, în afecţiuni degenerative, dorsalgii, lombalgii şi lombosciatică.

Centrul Ortopedica, principalul furnizor de dispozitive medicale în România

Centrul Ortopedica asigură pacienţilor produse medicale, la standarde superioare. Specialiştii care lucrează în cadrul centrului identifică nevoile fiecărui pacient şi se asigură că recomandă cele mai bune soluţii. Îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor care necesită sprijinul centrului Ortopedica este misiunea pe care specialiştii centrului o desfăşoară cu seriozitate şi profesionalism, în fiecare zi.

Mai multe informații despre produsele puse la dispoziție de Centrul Ortopedica aflați pe www.ortopedica.ro


Download comunicat ORTOPEDIE - Download fisier atasat comunicatului

"Dispozitive medicale confortabile si cu eficacitate terapeutica oferite de Ortopedica" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Cornelia Tone
Email:comunicare@sanatateapressgroup.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Atentie la coloana vertebrala a copiilor!

Din nou ore petrecute la birou, din nou ghiozdane pline cu cărţi şi din nou sporturi care suprasolicită spatele. Iar pentru copiii care au probleme la coloana vertebrală toate acestea pot agrava(...) citeste mai departe



Al V-lea Congres Naţional al Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri

Între 25 și 27 octombrie 2012 se va desfășura la Rin Grand Hotel din Bucureşti cel de-al cincelea Congres Naţional al Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri. Ca în(...) citeste mai departe



Eveniment incheiere Program Consiliere, orientare profesionala si elemente de practica in ortopedia(...)

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S.Curie”, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, organizează în amfiteatrul Spitalului Clinic de(...) citeste mai departe



Primii pasi ai copilului tau vegheati de Centrul Ortopedica

Primii paşi ai unui bebeluş reprezintă cel mai emoţionant moment pentru un părinte, fiind momentul când copilul păşeşte la propriu în viaţă. Numeroşi copii se nasc însă cu una dintre(...) citeste mai departe



Progrese importante in ortopedia romaneasca. Trei operatii de protezare bilaterala, intr-un singur(...)

București, 24 mai 2018. Trei operații de protezare bilaterală au fost efectuate în decurs de o săptămână, în luna mai a acestui an. Prima intervenție a constat în montarea a două proteze(...) citeste mai departe