Celebritati internationale sprijina Ziua Ex-fumatorului, sarbatorita pentru prima data in Europa

Celebritati internationale sprijina Ziua Ex-fumatorului, sarbatorita pentru prima data in Europa
Astăzi, în toate țările Uniunii Europene au loc evenimente cu ocazia primei Zile a Ex-fumătorului, o inițiativă a campaniei „Ex-fumătorii sunt de neoprit” care reprezintă prima zi de conștientizare a problemelor de sănătate dedicată ex-fumătorilor de pretutindeni. Prin promovarea tuturor ex-fumătorilor, inclusiv a celor 400.000 de oameni care au ales să renunțe la fumat cu ajutorul instrumentului online gratuit iCoach, ca exemple demne de urmat, campania își propune să inspire mii de alți fumători să învingă acest obicei.

Sinclar și Azarenka se alătură altor celebrități din întreaga Europă pentru a-i felicita pe cei care au reușit să depășească una dintre cele mai dificile încercări ale vieții – renunțarea la fumat. La sărbătoare participă și Fundația Europeană pentru Sănătate Pulmonară (www.europeanlung.org), Educație pentru Sănătate (www.educationforhealth.org), precum și alte organizații de sănătate, organizații caritabile și angajatori importanți. Scopul Zilei Ex-fumătorului este de a le demonstra celor care încă luptă cu tutunul că viața de ex-fumător merită orice efort.

Prezent la un eveniment public la Parc du Cinquantenaire din Bruxelles, Comisarul European pentru Sănătate Tonio Borg a declarat: „Felicitări tuturor ex-fumătorilor! Toți ex-fumătorii sunt eroi și exemple pentru ceilalți, fiindcă au luptat și au învins dependența de țigări. Sunt încântat de numărul mare de oameni care alege o viață fără tutun și sper din tot sufletul că din ce în ce mai multe persoane vor fi inspirate să urmeze acest exemplu.”

Evenimentul public le-a fost destinat în special ex-fumătorilor din Bruxelles, care au avut ocazia de a-l cunoaște pe celebrul DJ Bob Sinclar. Pentru a sărbători Ziua Ex-fumătorului, acesta a oferit cadou 1.000 de descărcări gratuite ale noii sale melodii, „Summer Moonlight”. În cadrul evenimentului, Bob a explicat că s-a implicat în campanie datorită beneficiilor oferite de un mediu fără fum de țigară, pe care a ajuns să le aprecieze în numeroșii ani de activitate în cluburi.

El a declarat: „După interzicerea fumatului în majoritatea cluburilor, mediul a devenit cu mult mai plăcut, atât pentru public, cât și pentru mine – pot să văd mai bine, hainele mele nu mai miros urât și știu că sănătatea nu îmi va fi afectată de fumatul pasiv. Ex-fumătorii au mai mulți bani, o stare de sănătate mai bună, calitatea vieții lor este mai ridicată… și cu siguranță miros mai bine. Când renunți la fumat, decizi în mod conștient să alegi viața, să alegi succesul. Asta sărbătorim astăzi.”

Lansată în 2011, campania „Ex-fumătorii sunt de neoprit” este una dintre cele mai importante inițiative ale Comisiei Europene, având ca obiectiv combaterea celor 700.000 de decese care pot fi prevenite, ce au loc anual în UE ca urmare a consumului de tutun. „Ex-fumătorii sunt de neoprit” se adresează celor 28 de milioane de fumători cu vârste între 25 și 34 de ani din UE. Campania se remarcă prin faptul că pune accentul pe avantajele renunțării la fumat, nu pe pericolele asociate acestui obicei. Instrumentul de sănătate gratuit al campaniei, iCoach (www.exsmokers.eu), este disponibil în 22 de limbi ale UE.

„Ziua Ex-fumătorului” vine după o altă inovație recentă a campaniei Comisiei Europene, programul „Quit Smoking With Barça” („Renunță la fumat împreună cu Barça”). Acesta reprezintă primul parteneriat al CE cu clubul internațional de fotbal FC Barcelona și ajută în prezent peste 70.000 de persoane să renunțe la fumat (www.quitsmokingwithbarca.eu).

Organizatorii speră ca evenimentele desfășurate în întreaga Europă de „Ziua Ex-fumătorului” să ducă la formarea unei noi tradiții de a felicita ex-fumătorii și a sărbători sănătatea.


"Celebritati internationale sprijina Ziua Ex-fumatorului, sarbatorita pentru prima data in Europa" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Anca Topliceanu
Email:anca.t@actionprgroup.com
Telefon:0727 323 893

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Interactivitate – ateliere practice – studii de caz. Conferinta Rezidentilor Pneumologi 2014

35 de tineri pneumologi vor participa cu lucrări la cea mai importantă manifestare ştiinţifică dedicată medicilor rezidenţi în pneumologie – Conferinţa Rezidenţilor Pneumologi 2014. Ajuns anul acesta(...) citeste mai departe



Sprijin social pentru pacientii cu tuberculoza multidrog rezistenta

In perioada decembrie 2014 – mai 2015 Asociatia pentru sprijinirea pacientilor cu tuberculoza multidrog rezistenta (ASPTMR) va derula proiectul : “Sprijn social pentru aderenta la tratament a(...) citeste mai departe



18 noiembrie 2015 – Ziua Internationala a BPOC

BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care cauzează anual moartea a 3 milioane de oameni1, la nivel mondial, şi aproape jumătate dintre pacienţi nu ştiu că au boala.(...) citeste mai departe



Pneumologi de la importante centre de specialitate din tara se reunesc la Targu-Jiu pe 15 si 16 mai

Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, alături de Societatea Română de Pneumologie-Secțiunea de Tuberculoză, Consiliul Judeţean Gorj,(...) citeste mai departe



Conferinta Nationala de Somnologie, 13-15 iunie 2013, Sibiu

Societatea Română de Pneumologie organizează Conferința Națională de Somnologie – Tulburările somnului și patologia respiratorie în perioada 13-15 iunie 2013 la Hotel Continental Forum, Sibiu. citeste mai departe