Al XXIII-lea Congres al Societatii Romane de Pneumologie

Al XXIII-lea Congres al Societatii Romane de Pneumologie
Cea mai importantă manifestare ştiinţifică din domeniul pneumologiei româneşti, Congresul Societăţii Române de Pneumologie se va desfăşura anul acesta la Sibiu, în perioada 8 – 11 octombrie, cu tema Plămânul și legăturile sale primejdioase. Ajuns la cea de-a XXIII-a ediţie, evenimentul aduce în prim plan istoria, tradiţia şi dinamismul specialităţii de pneumoftiziologie.

Personalităţi marcante din pneumologia românească și europeană, dar și medici din alte specialităţi, implicaţi în managementul patologiei respiratorii vor dezbate timp de patru zile cele mai noi informaţii din domeniu. Lucrările vor aborda cu precădere modul în care plămânul este implicat în diferite alte afecţiuni.

„Am ales Plămânul și legăturile sale primejdioase ca temă principală a ediţiei din acest an a Congresului Național al Societăţii Române de Pneumologie pentru a evidenţia modul în care plămânul este interconectat cu întreg organismul. Plămânul are o foarte mare influenţă asupra stării generale de sănătate şi tocmai de aceea milităm pentru o abordare multidisciplinară a patologiei respiratorii. Sperăm ca tematica Congresului să provoace dezbateri constructive în rândul medicilor pneumologi şi al colegilor din alte specialităţi, iar în acest fel să reuşim să aprofundăm cele mai complexe aspecte din patologia pulmonară”, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie.

În 2014, cel de-al XXIII-lea Congres al Societăţii Române de Pneumologie anunţă un program bogat, în cadrul căruia vor fi discutate subiecte de maximă importanţă pentru medicii pneumologi. Concret, vor fi prezentate şi dezbătute lucrări referitoare la infecțiile pulmonare, neoplasmul bronho-pulmonar, tuberculoza pulmonară, bolile obstuctive bronho-pulmonare cronice şi comorbiditățile asociate, afectarea pulmonară în bolile de sistem şi patologia somnului.

Colaborarea internațională reprezintă o altă direcție importantă în activitatea Societății Române de Pneumologie, de aceea, în cadrul manifestării se vor desfășura și două simpozioane comune, dintre care unul este cu Societatea Europeană de Pneumologie și al doilea cu Societatea Franceză de Pneumologie.

Totodată, manifestarea va debuta cu 10 cursuri interactive pre-congres, în cadrul cărora care participanţii vor observa proceduri din domeniile polisomnografiei, ventilaţiei non-invazive şi chirurgiei toracice. De asemenea, vor fi dezbătute şi cele mai noi informaţii referitoare la pneumopatiile interstiţiale difuze, ecografia pleurală şi abordarea modernă a pacientului fumător.

Înregistrarea pentru participare în cadrul evenimentului se face online, completând formularul publicat pe site-ul website-ul oficial al evenimentului: www.congrespneumo2014.ro. Manifestarea va fi creditată cu puncte EMC.


Organizator ştiinţific: Societatea Română de Pneumologie
PR&Comunicare: Sănătatea Press Group


Download comunicat PNEUMOFTIZIOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Al XXIII-lea Congres al Societatii Romane de Pneumologie" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Mirabela Viasu
Email:press@sanatateapress.ro
Telefon:0733011105

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune – APAA – a lansat prima campanie de informare(...)

Fibroza pulmonară idiopatică (FPI) este o boală cronică rară, a cărei cauză nu se cunoaște, ce afectează plămânii și determină în timp cicatrizarea acestora. De obicei pacienții acuză(...) citeste mai departe



Celebritati internationale sprijina Ziua Ex-fumatorului, sarbatorita pentru prima data in Europa

Astăzi, în toate țările Uniunii Europene au loc evenimente cu ocazia primei Zile a Ex-fumătorului, o inițiativă a campaniei „Ex-fumătorii sunt de neoprit” care reprezintă prima zi de(...) citeste mai departe



Peste 1000 de bucuresteni s-au testat gratuit de astm in acest weekend

Peste 1000 de persoane si-au testat, in mod gratuit, capacitatea pulmonara, sambata si duminica, in cortul din Parcului Tineretului din Bucuresti. Evenimentul face parte din campania nationala de(...) citeste mai departe



Specialistii in pneumologie atrag atentia: daca se pastreaza actualul trend, bolile pulmonare(...)

Specialiștii români în pneumologie se reunesc la București în perioada 22-23 iunie 2018, în cadrul celei de a VII-a ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare. Devenită o tradiție(...) citeste mai departe



Ziua Mondiala a Somnului: Somn odihnitor, Respiratie usoara, Corp sanatos

Vă simţiţi lipsiţi de puteri? Aveţi nevoie de o cafea în plus pentru a rămâne treji? Odihna este extrem de importantă în funcţionarea în parametri normali a organismului, iar obiceiurile(...) citeste mai departe