Când ducem copilul la ortodont

Când ducem copilul la ortodont
Studiile arată că aproape 70% dintre copii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani au nevoie de tratament ortodontic. Vizita la specialistul în ordonție devine astfel esențială, deoarece tratamentul precoce duce la corectarea mai ușoară a problemele ortodontice.

În plus, netratarea la timp poate avea drept consecințe proceduri mai complexe, de lungă durată, sau chiar intervenții chirurgicale.
Semnele clinice care ne arată necesitatea unui tratament ortodontic la copii sunt: dificultăți în masticație, mușcarea buzei inferioare, pierderea precoce a dinților de lapte, sugerea degetului sau a suzetei după vârsta de 3 ani, spațieri sau înghesuiri dentare, deglutiție de tip infantil, poziții vicioase în timpul somnului, erupția anormală a dinților, dinți supranumerari, bărbie ștearsă sau proeminentă sau creșterea asimetrică a maxilarelor.

”Prima vizită a copilului la medicul specialist ortodont ar trebui realizată nu mai tarziu de vârsta de 7 ani, deoarece problemele ortodontice sunt tratate mai ușor dacă sunt identificate din timp”, precizează dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist în ortodonție și ODF în cadrul Clinicii Stomatologice Multident.
Tratamentul ortodontic la copii se efectuează în două etape. În primă fază avem tratamentul interceptiv care se realizează la vârste cuprinse între 7 și 8 ani și durează între 12 și 18 luni. Scopul acestui tratament este să păstreze și să creeze spațiu pentru dinții permanenți, dirijând astfel erupția corectă a acestora. Metodele se stabilesc în funcție de nevoile fiecărui copil.

A doua fază a tratamentului se începe atunci când au erupt majoritatea dinților permanenți , respectiv în jurul vârstei de 11 ani și presupune finisarea ocluziei și corectarea poziției dinților. Acest lucru se realizează cu ajutorul aparatelor fixe (vestibulare sau linguale) care sunt lipite pe dinți. Tratamentul durează între 18 și 24 de luni, în funcție de dificultatea cazului.

”Aparatul mobil trebuie purtat exact atât cât indică medicul specialist și presupune respectarea anumitor reguli de igienă. Acesta trebuie spălat după fiecare masă , cel puțin o dată pe zi cu sapun și periuță. De asemenea, este indicat ca aparatul sa fie păstrat curat în cutia de protecție”, a completat dr. Raluca Pascu, medic primar stomatolog, specialist în ortodonție și ODF în cadrul Clinicii Stomatologice Multident.

Printr-o evaluare corectă și timpurie îi acorzi copilului tău șansa de a avea un zâmbet frumos și sănătos. Fiecare pacient este diferit, de aceea scopul medicului ortodont este de a asigura un tratament personalizat, în funcție de nevoile individuale.

Clinica Stomatologică Multident este orientată către sănătatea pacienților săi, având servicii personalizate pentru fiecare dintre ei. Atenția pentru detalii îmbunătațește actul medical, de aceea medicii din cadrul clinicii se specializează continuu pentru a oferi servicii de calitate pacienților. Mai multe detalii pe www.multident.ro .


Download comunicat STOMATOLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Când ducem copilul la ortodont" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Email:press@sanatateapress.ro

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Data Center Solutions - Premiu de excelenta pentru Solutia de Telemedicina UNAS

O solutie de telemedicina pentru medicii dentisti din Romania lansata de UNAS in 2012 citeste mai departe



Intalnirea anuala a Uniunii Europene a Dentistilor in 2011

Intre 8 si 11 aprilie 2011, imediat dupa editia de primavara Denta 2011 va avea loc Intalnirea Anuala a Uniunii Europene a Dentistilor, eveniment care se adreseaza stomatologilor din Romania si din(...) citeste mai departe



Bucurestenii primesc gratuit periute de dinti noi, in schimbul celor uzate, sambata, incepand cu(...)

Sâmbătă, 13 septembrie, bucureștenii care vin la plimbare în Parcul Tineretului din Capitală cu vechea periuță de dinți au ocazia să primească în schimb una nouă, alături de cupoane de reducere de(...) citeste mai departe



In cadrul campaniei Zambeste Romania 2014, peste 1.000 de medici dentisti din 30 de judete ofera(...)

Peste 1.000 de medici dentişti s-au alăturat din luna martie până astăzi campaniei de educare cu privire la igiena orală “Zâmbeşte România”, desfășurată de GSK Consumer Healthcare prin brandurile(...) citeste mai departe



Zambete de Hollywood la Cluj Napoca

Locuitorii din Cluj-Napoca fac tot posibilul pentru a dobândi zâmbete asemenea vedetelor de la Hollywood. Medicii de la unul dintre cabinetele stomatologice din Cluj observă o creștere semnificativă,(...) citeste mai departe