Patru noi vieti salvate in Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni

Patru noi vieti salvate in Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni
Patru transplanturi renale sunt în derulare la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal de la Fundeni, cele patru grefe fiind recoltate de la doi pacienţi ce au intrat, noaptea trecută, în moarte cerebrală. Unul dintre pacienţi, o femeie în vârstă de 66 de ani, a suferit un accident vascular cerebral, iar cel de-al doilea, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost victima unui traumatism cranio-cerebral, până la această oră nefiind cunoscute cu exactitate cauzele producerii accidentului. Organele celor doi pacienţi au fost recoltate la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.

Primii doi receptori sunt bărbaţi, pacienţi aflaţi pe hemodializă. Primul este din judeţul Argeş şi are vârsta de 32 de ani. Cel de-al doilea în vârstă de 36 de ani, fiind din Prahova.Ceilalti doi pacienti care vor beneficia de transplant renal se aflau pe hemodializă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 59 de ani din Bucureşti, de 6 luni pe hemodializă, iar celalalt-o femeie,în vârstă de 43 de ani, din Piteşti, având rinichi polichistic, se afla pe hemodializă din anul 2008.

„După o perioadă de câteva luni, în care numărul donatorilor în moarte cerebrală a fost foarte mic, avem o veste bună pentru pacienţii noştri: prelevarea şi transplantarea a 4 rinichi, în aceeaşi zi, ceea ce constituie o şansă deosebită pentru bolnavii aflaţi în dializă.”, a declarat directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, Acad. I.Sinescu.

Acesta a adăugat că: „O mai bună colaborare în secţiile de ATI şi un ritm susţinut al diagnosticului de moarte cerebrală şi consecutiv al prelevărilor de organe este imperios necesar pentru a salva vieţile a cât mai multor oameni aflaţi în suferinţă”. Academicianul Sinescu a reamintit faptul că „selecţia pacienţilor nu se poate face aleatoriu, ci în urma unor criterii medicale standardizate, utilizate de altfel, în toate centrele de transplant din Europa şi din întreaga lume”.

„Între donator şi receptor trebuie să existe o serie întreagă de compatibilităţi precum cea de grup sangvin, cea imunologică de minim 50%, ideal ar fi cea întâlnită la gemeni de 100%, precum şi condiţia biologică a receptorului care trebuie să nu prezinte coexistenţe morbide şi nici contraindicaţii de anestezie sau chirurgicale pentru o operaţie dificilă.\", a precizat directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, Acad. I.Sinescu.


Download comunicat UROLOGIE - Download fisier atasat comunicatului

"Patru noi vieti salvate in Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni" adaugat de Comunicate Medicale

Persoana de contact
Nume:Valentin Mateescu
Email:media@urologiefundeni.ro
Telefon:0754016751

 Alte comunicate din aceeaşi categorie

Conferință de presă la Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni”

Anul 2010 poate fi caracterizat ca unul de varf pentru Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal „Fundeni”. Am capatat personalitate juridica, am obtinut indicatori medicali record(...) citeste mai departe



Numar record de transplanturi la Centrul de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal

Anul 2010 poate fi considerat ca unul de vârf pentru Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal citeste mai departe



Conferinta de presa cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului

Peste 50 de milioane de persoane din toată lumea suferă de boala cronică de rinichi, dintre care peste 1 milion sunt pacienţi dializaţi. Cum s-a ajuns la aceste cifre alarmante? Cum le putem reduce(...) citeste mai departe



Patru noi vieti salvate in Centrul de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni

Patru transplanturi renale sunt în derulare la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal de la Fundeni, cele patru grefe fiind recoltate de la doi pacienţi ce au intrat, noaptea trecută, în moarte(...) citeste mai departe



A 28-a editie a Congresului National de Urologie ROMURO 2012

Cea de-a 28-a editie a Congresului National de Urologie ROMURO 2012 va avea loc in perioada 9-12 mai, la Bucuresti, in cadrul complexului expozitional Romexpo. Evenimentul este organizat de Asociatia(...) citeste mai departe